Primiți de Burleanu. Aninoasa continua competiția

vin, 10 noiembrie 2017

Gruparea dâmbovițeană a renunțat la intenția retragerii din campionatul Ligii a III-a.

Tot mai multe zvonuri duceau către un posibil abandon al grupării dâmbovițene FC Aninoasa din campionatul Ligii a III-a. Însuși primarul localității avansa această perspectivă legată, spunea edilul, în special, de calitatea arbitrajelor de care a avut parte formația antrenată de Cristi Bălașa.
”Am fost în audiență la președintele FRF, Răzvan Burleanu, care ne-a primit alături de Alexandru Deaconu. Am dus înregistrarea partidei cu Viitorul Domnești în care noi am considerat că am fost dezavantajați clar de arbitraj. Nu renunțăm la competiție, vom duce acest campionat de Liga a III-a până la capăt”, a punctat Cristi Mitrea, președintele echipei din Aninoasa.
Dâmbovițenii stau în etapa cu numărul 12 și încheie aventura în prima parte a întrecerii prin jocul de săptămâna viitoare în compania ilfovenilor de la CS Tunari.

Niciun comentariu

adauga un comentariu