Povești IlfovSport / Simionov, lider, căpitan şi la nevoie antrenor

mar, 21 iunie 2016

Fotbalul nu este format doar din vedete. De altfel ascensiunea unei vedete, în afara propriilor resurse de talent şi efort, se bazează în mare parte pe munca truditorilor din jur, pentru că doar este un sport de echipă.

Închipuiţi-vă o formaţie în care un mare star al fotbalului mondial ar avea în jurul său 10 jucători foarte modeşti. Oare ar mai ajunge acesta numărul unu în lume, urmând a fi acoperit de glorie sau ar mai fi în stare să cucerească vreun trofeu? În mod sigur nu. Un asemenea truditor a fost şi Gabriel Simionov, fotbalist care a avut la începutul carierei şansa de a evolua în prima noastră divizie şi care spre apusul carierei a devenit un jucător emblematic al echipei IUPS Chitila, unde a evoluat şapte sezoane, fiindu-i lider, căpitan de echipă şi la nevoie chiar antrenor.

Gabriel Simionov, civil in 1975Născut în Bucureştii Noi, loc căruia i-a rămas fidel şi în prezent, a început să bată mingea cu puştii de vârsta lui cu care era vecin în acest cartier al Capitalei, printre aceştia aflându-se fraţii Bartales, adică regretatul Liviu fostul fotbalist şi Carlo fostul ziarist sportiv, cu Mihai Ciucă de asemenea reputat ziarist sportiv, cu Cristian Zgabercea cunoscut om de televiziune sau cu Gh. Dumitrescu fost fundaş dreapta la Petroul şi Dinamo. Tatăl său, originar din Tighina, a făcut parte dintre refugiaţii din Basarabia din 1940 care au fugit de ocupaţia sovietică în România. De-aici rezonanţa slavă a numelui său. Precum mulţi copii din zonă a început fotbalul organizat la Laromet. „Era un antrenor acolo, nea Titi Brăileanu, care ne cerea carnetul de note. Dacă vedea vreo notă de 3 sau 4, nu ne mai primea la antrenamente până nu reparam situaţia. La mine însă n-au fost probleme” – îşi aminteşte el. Junioratul însă l-a făcut la Rapid.

Nu-i pentru cin’ se potriveşte
La Rapid fiind concurenţă mare şi astfel puţine şanse de a prinde prima echipă, a preferat să coboare două eşaloane şi să vină la clubul copilăriei sale, Laromet, pentru a avea meciuri în picioare. Însă după numai un sezon la „laminorişti” şansa avea să-i surâdă. La finele lui 1973-74, prim-divizionara Politehnica Iaşi scăpase ca prin urechile acului de retrogradare, din acest motiv conducătorii ei hotărâseră ca în acea vară să primenească lotul, căutând prin toată ţara jucători noi. La Bucureşti veniseră profesorul universitar Nicolae Boţan împreună cu Leonida Antohi, pe-atunci în calitate de „scouter”, pentru a-l convinge pe Liviu Bartales, pe-atunci jucător de perspectivă la Rapid, să semneze cu gruparea din Dealul Copoului. După negocieri, părţile nu s-au înţeles, jucătorul refuzând transferul. Însă acesta l-a recomandat celor doi ieşeni pe fostul său coleg de şcoală Simionov, ceea ce avea să-i schimbe destinul. „Dacă nu ar fi apărut oportunitatea aceasta cu Iaşiul, probabil că aş fi ajuns mecanic de aviaţie, pentru că urmasem o şcoală în acest sens. Aşadar după discuţia cu cei doi, am luat trenul spre Iaşi, unde trebuia să mă prezint la stadion pentru a susţine un trial. Antrenori erau reputatul Ilie Oană principal şi Ioan Marica secund. Alături de mine mai erau alţi 15 jucători veniţi de prin toate colţurile ţării.

Eu însă eram singurul care proveneam de la o echipă de Divizia C, ceilalţi fiind din eşalonul secund. Două zile au durat aceste probe. Am fost găsit corespunzător şi am fost oprit. Printre ceilalţi care au fost reţinuţi s-au aflat Mihai Costea şi Narcis Ciocîrlan, ca să amintesc cele mai sonore nume” – şi-a adus el aminte de primul său contact cu clubul ieşean, la care făcuse practic un salt de două eşaloane. Acolo avea să fie coleg cu fotbalişti în mare vogă în anii 70, precum Mihai Romilă, Vasile Simionaş, Mihai Dănilă etc. Cu toate că parcursul său a fost unul ascendent, reuşind să-şi câştige titularizarea, fiind totodată convocat şi în selecţionata U23 a României, nu a stat prea mult în principalul centru urban al nord-estului ţării. „Mă integrasem bine. Simionaş mă aprecia foarte mult, pentru că eram disciplinat, eram bun la deposedare şi intuiam bine acţiunile adverse. Recunosc însă că după acea perioadă petrecută la nivelul Diviziei A, începuse să mi se urce la cap aere de vedetism. Aşa am ajuns să-i răspund nu tocmai potrivit antrenorului Leonida Antohi, după ce se luase de mine că jucam tenis cu piciorul. Mă deranjase că numai mie îmi făcuse observaţie, cu toate că alături de mine mai erau Romilă, Simionaş şi Costea, însă de ei nu avea tupeul să se ia, pentru că erau vedete. Dar oricum, nu trebuia să-i răspund, pentru că mi-am făcut singur rău cu acest gest care mi-a fost fatal pentru viitorul meu la Politehnica”.

Simionov antr-juc cu delegatul Nicu Dragan la IUPS
După şapte ani petrecuţi în judeţul Iaşi, Politehnicii urmându-i în carieră CFR Paşcani şi concitadina Constructorul, a hotărât să revină acasă, la Progresul-Vulcan şi totodată în Divizia A, făcând un nou salt de două eşaloane. Cu toate că a fost titular cert, echipa din Parcul cu Platani a retrogradat, astfel încât sezonul 1981-82 a devenit ultimul de „A” pentru Simionov. În 1984 a trebuit să îşi caute altă echipă. Ar fi putut fi Metalul Bucureşti sau ARO Câmpulung, însă cel mai mult i-a surâs varianta Unirea Slobozia, o echipă de „C” dar cu veleităţi de „B”. După doi ani în Bărăgan, sătul de navetă şi vrând să stea mai aproape de familie, şi-a căutat o echipă mai în preajma casei. A primit o ofertă de la IUPS Chitila care i s-a părut foarte avantajoasă, căci pe lângă faptul că era ajutat să intre la şcoala de maiştri, localitatea ilfoveană nu era departe de casa din Bucureştii Noi. „Toţi fotbaliştii din echipă, fără excepţie, eram încadraţi la IUPS, făcând parte din cei aproximativ 300 de angajaţi. Director al intreprinderii era Alexandru Dumitraşcu, fost inginer şef la Tehnometal, un om deosebit care printre altele sprijinea sportul. Lui i s-au datorat multe, şi saltul echipei, şi construcţia stadionului etc.”. Din punctul de vedere al obiectivului, IUPS se gândea doar la o clasare cât mai bună, excluzând promovarea în eşalonul secund, deoarece intreprinderea nu avea forţa finanicară de a susţine un asemenea salt. „Dacă acum mai toate cluburile din provincie nu ştiu cum să le facă curte primăriilor localităţilor lor, atunci, acest domn Dumitraşcu nu era prea încântat ca factorii locali să aibe vreo treabă cu echipa. Era orgoliul lui”. Din punct de vedere al avantajelor avute de jucătorii lui IUPS? „În primul rând, scoaterea din producţie. Apoi, cei cu categorie mare, în rândul cărora mă aflam şi eu, aveam salarii apreciabile. Condiţiile de pregătire erau bune. Aveam masa asigurată la cantină. Totodată la IUPS erau reparate diverse utilaje de la Abator şi din acest motiv aveam parte de carne, ceea ce era mare lucru în acea vreme când nu se prea găsea prin magazine. Totodată având o relaţie la ONT, deplasările la meciurile din deplasare le făceam cu un autocar elegant Setra, ceea ce pe-atunci însemna ceva, căci nu multe echipe, chiar de eşaloane superioare, beneficiau de un asemenea vehicul”.
După schimbările de după 89 şi la această intreprindere din Chitila lucrurile au fost parcă trase la indigo cu ceea ce s-a întâmplat la multe alte unităţi economice din ţară. „A fost o greşeală îndepărtarea directorului Dumitraşcu, mai ales că nu ar fi meritat aşa ceva. După aceea, nu s-a terminat doar cu echipa de fotbal, ci cu toată intreprinderea” – şi-a amintit cu părere de rău.

Dimineaţa la Barajul Vidraru, după-amiaza la „barajul” de miliţie
Gabi Simionov a rememorat cea mai grea deplasare avută cu IUPS. „În 1989, aveam joc la Curtea de Argeş cu Electronistul. Dimineaţa ne-am relaxat, ne-am dus până la Barajul Vidraru, am făcut poze, am respirat aerul ăla curat de-acolo. A venit meciul şi toată starea aia de linişte s-a schimbat cu 180 de grade. Suporterii inflamaţi ne ameninţau că nu mai plecăm de-acolo dacă nu bat ai lor, terenul lor fiind amplasat între un câmp şi blocuri, astfel încât nu prea aveai pe unde ieşi. A făcut însă miliţia baraj în jurul nostru şi până la urmă totul s-a terminat cu bine”.

A apărat reşedinţa lui Ceauşescu
Începutul evenimentelor din decembrie 1989 l-au găsit acasă, în faţa televizorului. Văzând chemările lansate de TVR către populaţie de a veni să apere respectiva instituţie, a hotărât să se îndrepte şi el într-acolo, fiind însoţit de un prieten şi vecin din Bucureştii Noi, fost rugbyst, Florian Măcăneaţă. „Când am ajuns acolo am văzut o masă mare de oameni. Din cauza acestei aglomeraţii nu aveam cum să ajung la Televiziune.

Simionov azi 4Am încercat să o luăm pe altă parte, prin zona bulevardului Primăverii. Acolo am ajuns în faţa fostei reşedinţe a lui Ceauşescu, unde nu era multă lume. Nu mai era nicio pază, plecaseră toţi, rămăsese doar un singur ofiţer. Curios, am sărit gardul. Doar eu, că lui Măcăneaţă i-a fost frică. Am ajuns în casă şi m-am holbat pe-acolo. Au mai apărut între timp şi alţii. Unii ieşeau din casă cu ţevi şi alte nimicuri d-astea. La un moment dat şi-a făcut prezenţa în zonă academicianul Răzvan Teodorescu care ne-a rugat, ne-a implorat chiar, pe cei prezenţi să avem grijă să nu se fure nimic, motivând că înăuntru erau multe obiecte de o inestimabilă valoare pentru patrimoniul cultural românesc. Astfel, cu ajutorul acelui ofiţer rămas, ne-am împărţit în grupe de pază, stând acolo până pe 30 decembrie şi astfel nu s-a mai mişcat nimic de-acolo în toată această perioadă. Datorită acestei acţiuni, am fost recompensat cu certificat de revoluţionar”. În 1994 s-a angajat la Remiza de Pompieri Coresi de la Casa Scânteii, al cărei şef este astăzi. În paralel a mai jucat încă doi ani şi la echipa AS Coresi, aflată în Divizia D.

Carte de vizită
Gabriel SIMIONOV
Născut: 21.01.1955 (Bucureşti)
Post: mijlocaş defensiv

Debut în Divizia A: 17.08.1974, Polit.Iaşi – Sp.Stud. 1-0
1973-74: Laromet Bucureşti (Div.C)
1974-75: Politehnica Iaşi 23 1
1975-76: Politehnica Iaşi 23 0
1976-77: Politehnica Iaşi 2 0
1977-78: CFR Paşcani (Div.B)
1978-79: Constructorul Iaşi (Div.B)
1979-80: Constructorul Iaşi (Div.C)
1980-81: Constructorul Iaşi (Div.C)
1981-82: Progresul-Vulcan Bucureşti 26 3
1982-83: Progresul-Vulcan Bucureşti (Div.B)
1983-84: Progresul-Vulcan Bucureşti (Div.B)
1984-85: Unirea Slobozia (Div.C)
1985-86: Unirea Slobozia (Div.C)
1986-87: IUPS Chitila (Div.C)
1987-88: IUPS Chitila (Div.C)
1988-89: IUPS Chitila (Div.C)
1989-90: IUPS Chitila (Div.C)
1990-91: IUPS Chitila (Div.C)
1991-92: IEM-UTREC Bucureşti (Div.C)
1992-93: Electromagnetica Bucureşti (Div.D)
1993-94: Electromagnetica Bucureşti (Div.D)
1994-95: AS Coresi Bucureşti (Div.D)
1995-96: AS Coresi Bucureşti (Div.D)
Total Divizia A: 74 4

Toma
de Razvan Toma

mail: razvan.toma@ilfovsport.ro
Blog: Razvan Toma

Comments are closed.