Popești-Leordeni și-a recuperat căpitanul, după șapte luni! Dumitru: „Important e să nu uit să joc cu zâmbetul pe buze”

lun, 15 aprilie 2019

După șapte luni de pauză, căpitanul echipei SC Popești-Leordeni a revenit pe terenul de fotbal.

Nicușor Dumitru s-a accidentat în etapa a patra, în meciul contra celor de la Unirea Slobozia (15 septembrie 2018) și a fost indisponibil până în etapa cu numărul 22, când antrenorul Viorel Dinu l-a introdus în teren pe finalul partidei cu Progresul Spartac, chiar în ziua în care a împlinit vârsta de 32 de ani. Venit după o accidentare serioasă la gleznă, la meciul următor, cel cu CSM Oltenița, fundașul central a fost integralist.

Deși a fost lângă echipă în toată acestă perioadă și a făcut parte din staff-ul tehnic, Dumitru recunoaște că i-a lipsit postura de fotbalist: „Chiar a fost o perioadă lungă. Sunt bucuros să pot juca fotbal din nou, să fiu alături de colegi, să fac ceea ce îmi place”.

În ceea ce privește starea sa medicală, Nae, așa cum îi spun colegii, nu mai are motive de îngrijorare, dar recunoaște că încă nu și-a atins potențialul maxim: „Sunt complet refăcut, dar la capitolul pregătire fizică nu stau chiar așa cum mi-aș fi dorit. În momentul de față, sunt undeva la 60% din potențial și am zis 60% ca să mă încurajez, am fost blând cu mine”.

În absența sa, banderola de căpitan a fost purtată de către Ștefan Stîngă, un alt fotbalist indispensabil echipei ilfovene. Dumitru a revenit pe teren, dar nu are pretenția să o revendice.

„Nu contează cine poartă banderola atâta timp cât echipa câștigă și are rezultate. Fane este un băiat de nota 10, un caracter exemplar și un fotbalist tot atât de bun, iar eu îl respect pentru asta. Mister decide cine este căpitan. Eu sunt fericit că fac parte din acest grup și sper ca pe viitor să creăm o echipă din ce în ce mai bună”, a spus fotbalistul în vârstă de 32 de ani.

Returul de campionat din Liga a III-a nu a început prea bine pentru Popești-Leordeni. 2 victorii, 4 înfrângeri, 2 egaluri au strâns ilfovenii în opt etape disputate în acest an.

Întrebat despre prestațiile mai puțin bune ale echipei, Dumitru a explicat: „Despre rezultatele din ultimul timp nu sunt eu în măsură să vorbesc. Avem un staff foarte competent, o conducere pe măsură. Părerea mea sincera este că ne lipsesc experiența și curajul. La Popești a fost mereu o presiune din partea conducerii, a suporterilor. Cei noi ar trebui să înțeleagă asta și să se adapteze cât mai repede”.

Fundașul a vorbit și despre obiectivele sale și ale echipei Popești-Leordeni. Acesta nu se gândește încă la retragere și speră ca echipa să se claseze pe o poziție cât mai bună în Seria a II-a.

„În primul rând, obiectivele personale sunt: să mă mențin sănătos, să ajung iarăși la forma fizică maximă și să nu uit să joc cu zâmbetul pe buze, asta cred eu că este cel mai important. Cât despre obiectivele echipei, nu mai este mult până la sfârșitul acestui an competițional. Atunci Mister Dinu Viorel va trage linie și va decide ce este mai bine pentru noi. Încercăm să luăm acest sfârșit de sezon săptămână cu săptămână, să adunăm puncte și să terminăm cât mai sus în clasament”, a spus Nicușor Dumitru, în exclusivitate pentru Ilfov Sport.

Popești-Leordeni ocupă locul 5 în clasamentul Seriei a II-a din Liga a III-a, cu 36 de puncte, fiind la egalitate cu echipa de pe locul 6, Înainte Modelu și la 9 puncte distanță de Progresul Spartac, locul 4. În următoarea etapă, ilfovenii vor câștiga la masa verde întâlnirea cu Delta Dobrogea Tulcea, echipă exclusă din campionat și se pregătesc pentru duelul cu FCSB II.

Articol scris de Andreea Visu

Niciun comentariu

adauga un comentariu