Petrolul și U Cluj și-au respectat statutul. Cădere de cortină peste Liga a III-a

Dum, 03 decembrie 2017

Prima parte a campionatului la nivelul Ligii a III-a a luat sfârșit

Mai atractivă în acest sezon, odată cu implicarea în campionat a formațiilor cu tradiție și nume, întrecerea în cel de al treilea eșalon a pus capăt primei părți a campionatului. Două formații, Petrolul și U Cluj, iernează pe primele locuri în seriile în care activează la mică distanță de principalele urmăritoare.

În schimb, Oțelul Galați și Farul Constanța nu petrec sărbătorile pe poziția dorită în condițiile în care Aerostar Bacău și Progresul Spartac dețin supremația în respectivele serii.
În C4 liderul detașat la jumătatea întrecerii este ACS Șirineasa, formația al cărei lider în teren este experimentatul atacant Florin Costea.

Niciun comentariu

adauga un comentariu