Per Johansson a lipsit de la deschiderea oficială a Cupei României!

vin, 19 mai 2017

După Final Four-ul Cupei României la masculin, desfășurat la Ploiești și câștigat de echipa bucureșteană, în această după amiază este gata să înceapă și Turneul Cupei la feminin, în aceeași Sală Olimpia, din orașul aurului negru. Cu o zi în urmă a fost deschiderea oficială, un fele de conferință de presă, la care au fost invitați să participe antrenorii celor patru echipe calificate în semifinalele competiției.

Astfel, în fața presei s-au prezentat Dumitru Muși, de la Unirea Slobozia, Bogdan Burcea, de la SCM Craiova, și Horațiu Pașca, de la CSM Bistrița. A lipsit suedezul Per Johansson, de la CSM București, care a fost scuzat de managerul grupării bucureștene, Andrei Luca, pe motiv că avea programată o ședință de antrenament.

Programul jocurilor din Sala Olimpia este următorul:

19.05.2017
- SCM Craiova – CSM Bistrița, ora 17:00
- CSM Unirea Slobozia – CSM București, ora 19:00
20.05.2017
- Finala mică, ora 15:00
- Finala mare, ora 17:00

Cadouri de la Conu Alecu!

Municipiul Ploiești a primit, în această primăvară, două cadouri nesperate și nemeritate din partea Federației: oragnizarea turneelor finale ale Cupei României, atât la masculin, cât și la feminin. Spunem că Ploieștiul nu merita să organizeze aceste finale, pentru că cele două echipe de handbal ale Clubului Municipal, feminină și masculină, n-au mai primit finanțare, fiind nevoite să se retragă din competiție. Mai mult, în ultimele luni, acea faimoasă directoare economică din Primărie, Nicoleta Crăciunoiu, care a ucis cu bună știință handbalul de performanță din oraș, n-a mai dat bani nici la copii și juniori, aceștia fiind nevoiți să renunțe la turneele semifinale la care se calificaseră.
Într-un asemenea oraș, în care handbalul nu mai este dorit, Conu Alecu s-a gândit să-i premieze pe oficiali, organizând cele mai importante două competiții de nivel național – un cadou de neînțeles, decât dacă ne gândim că omul este de prin partea locului și a vrut să-și viziteze locurile natale! (Ionel Pană)

Niciun comentariu

adauga un comentariu