Opinie/Ionel Pană despre televiziuni. Adio, Digi – handbalul a scăpat de comentariile de prost gust!

sâm, 25 august 2018

Mai zilele trecute, a apărut știrea că handbalul românesc nu se mai vede nici la Digi, nici la Telekom, stăpână pe tot semicercul rămânând doar Televiziunea Națională! Am luat-o, mai întâi, ca zvon, dar, după ce am vorbit cu câțiva oameni din Federația de specialitate, știrea s-a confirmat…

Recunosc, prima reacție a fost de bucurie, pentru că handbalul românesc a scăpat de comentariile de prost gust ale prezentatorilor, de apropourile lor răutăcioase și subiective, față de un handbalist sau altul, față de un oficial sau altul.

Se spune că Scenariul negocierilor Federației Română de Handbal cu cele trei televiziuni a fost unul de telenovelă, în care fiecare actor a vrut să vorbească mai mult, să fie în centrul atenției și să-și impună decizia: au fost invitate la întîlnirea cu forul handbalistic toate cele trei televiziuni, cu practică în domeniu, adică Digi, Telekom și TVR – când a venit Digi n-a venit Telekom, când a venit Telekom a spus pas Digi, abia într-un final s-a reușit reunirea tuturor părților. Din partea Federației au participat la negocieri președintele Alexandru Dedu, vicepreședintele Sorin Dinu (avocat) și unul din membri Consiliului de Administrație, Flavius Sâsâiac (avocat).

Digi și Telekom au spus din start că nu oferă decât jumătate din suma vechiului contract (nu suntem în posesia cifrelor…), venind cu motive mai mult sau mai puțin reale: că titlul în Liga Națională Feminină este ca și dat CSM-ului, că nu mai sunt decât două-trei meciuri mai tari, că programul din sezonul trecut le-a fost stricat de retragerea unor echipe. Din păcate, reprezentanții Federației nu prea au știut să se apere și să invoce nenumăratele comentariile tendențioase de la meciuri și, mai ales, emisiunile împotriva Federației, de la Digi, din perioada alegerilor din februarie, 2018. Cât despre Telekom, personal cred că a făcut o alianță cu concurentul său de pe piață, Digi, și n-a vrut nici el să plătească mai mult. Timpul, însă, va dovedi că ambele televiziuni au greșit – handbalul este cel mai iubit sport de echipă din România, cu cele mai mari performanțe, și la nivel de echipe de club, cât și la nivel de naționale. An, de an, handbalul punctează cu victorii, dar și cu eșecuri, este adevărat, în competițiile internaționale, iar iubitorii acestui sport savurează cu bucurie imaginea Cristinei Neagu și golurile ei, ca fiind cea mai bună handbalistă din lume, trofeu câștigat de trei ori.

Pe de altă parte, strategia de marketing a președintelui Federației, care se lăuda, cu un mandat în urmă, că o să facă și o să dreagă, a fost una falimentară – de la căciula de dac a lui Boți Balint, un fiasco total, de altfel, doar la Cluj au mai fost ceva tentative de show-uri handbalistice, care au avut priză la public. Și la fel de adevărat este că imaginea Federației, a handbalului românesc, dacă vreți, este mai mereu șifonată, din pricina scandalurilor, în care au fost implicați arbitrii, antrenorii și jucătorii, cu toții luptându-se cu comisiile federale, care și-au încălcat propriile regulamente – să ne-amintim de Cazul Dragnea, suspendat șase luni că i-a zis ”mă” antrenorului Nicolae, apoi de cel al antrenorului Pera, dat afară de la Roman, cu sprijinul Federației, și făcut mincinos și în toate felurile, pentru că se presupunea că venise cu acte false, dar dovedite de Justiție că sunt perfect reale, de inflamarea Federației în așa-zisul Caz de discriminare al franțuzoaicei Alisson Pineau, pentru că doi-trei spectatori din Zalău au strigat monkey, și lista ar putea continua.

De imaginea unei federații naționale, așa de importante și de succes, trebuie să se ocupe oameni profesioniști, care știu în ce puncte trebuie să acționeze, pentru ca handbalul să fie mai curat. Nu cred că președintele Dedu se pricepe și la marketing, ca de altfel niciunul din membrii Consiliului de Administrație, trebuie angajați oameni cu calificare și independenți de influențele federalilor.

În rest, handbalul va merge înainte, poate chiar mai bine fără Digi și Telekom. Greul rămâne pe TVR, dar sunt convins că cei de acolo vor face față, au experiența a zeci, sute și mii de transmisii sportive de referință!

1 comentariu la "Opinie/Ionel Pană despre televiziuni. Adio, Digi – handbalul a scăpat de comentariile de prost gust!"
  1. Ionut spune:

    Sentimentele pro dedu va fac sa nu fiti lucid. Daca comentariul meciurilir este problema handbalului atunci mr. Dedu a rezolvat-o si vom fi din nou campioni mondiali! Chiar sunteti nastrusnic!

adauga un comentariu