Opinie/ Ionel Pană despre: Viața între Rai și Iad!

joi, 10 mai 2018

De mâine și până luni, adică din 11 mai și până în 14 mai, au loc cele mai importante examene din handbalul românesc, la nivel de cluburi – în trei zile putem uimi Europa, dar la fel de bine putem să și plângem, din pricina posibilelor înfrângeri. Încercăm să cântărim șansele celor trei echipe românești, care caută trofee pe Bătrânul Continent. Ca simpli privitori, am vrea să-i sufocăm pe sportivi cu laude, să-i ridicăm în slăvi, chiar, dar la fel de bine putem schimba foaia, pentru că ne pricem și să-i criticăm și să-i hulim, cum ne vine la gură, să inventăm gunoiul de sub preș. Dar orice s-ar întâmpla, trebuie să recunoaștem că este o primăvară furtunoasă, pentru sportul românesc, dacă ne gândim și la finala de la volei, jucată de fetele de la Alba Blaj, dar mai ales dacă luăm în calcul cele trei cupe europene de la handbal, gata să sosească în România.

Începem cronologic, că așa mi se pare normal, și spunem că , pe 11 mai, SCM Craiova are misiune grea, aproape imposibilă, în returul de pe teren propriu, cu handbalistele din Norvegia, de la Vipers Kristiansand, în care oltencele noastre au de recuperate un handicap de patru goluri. Sigur, în handbal patru goluri diferență nu înseamnă prea mult, dar la acest nivel, și cu acest adversar din Norvegia, țară unde handbalul se predă de la grădiniță, ecartul poate fi imposibil. Cred că decisive, în obținerea marelui trofeu, vor fi și rezervele, cele care cam freacă banca, cum se spune, și mă refer la Nicoleta Tudor, la Lorena Stoican, Carmen Șelaru sau Teodora Popecu, fete cu fizic impresionant și potential tehnic deosebit – nu trebuie decât să fie mai bătăioase în teren, mai determinate, fie doar pentru un minut sau două, atât cât le bagă în teren antrenorul Burcea. Din păcate, de când au venit din Norvegia, în jurul fetelor de la Craiova au fost doar laude și optimism peste măsură, ceeace poate dăuna grav psihicului handbalistelor noastre. Au fost plimbate pe la televiziuni, pe la diferite săli de înfrumusețare, au avut tot felul de întâlniri cu oficialii din oraș, de parcă meciul ar fi fost câștigat dinainte, iar norvegiencele ar fi niște jucătoare din lumea a treia! SCM Craiova își joacă mâine prima pagină de cupă europeană, iar istoria se scrie cu multe, foarte multe sacrificii. Să le ținem pumnii!

Și acum să vorbim despre Final-Four-ul Ligii Campionilor, trofeul regină al handbalului European – CSM București este pentru a treia oară în ultimul act al Champions League, ce va avea loc pe 12 și 13 mai, la Budapesta: bilanțul este unul deosebit, fiind câștigătoarea competiției, la prima participare, în sezonul 2015/2016, apoi a ocupat locul trei, în 2016/2017, iar peste două zile așteptăm să vedem cum s-a pregătit echipa bucureșteană, pentru a treia încercare. Sunt sceptic că CSM-ul va putea veni, din nou, cu trofeul acasă, pentru că în ultimele partide nu s-a văzut o creștere de formă, o coeziune pe semicerc, ceeace contează. Mai mult, sunt câteva jucătoare care au semnat, deja, pentru alte cluburi și nu cred că-și vor da viața pe teren, riscând să se accidenteze, doar pentru un trofeu, oricât de important ar fi el. Pot fi acuzat pentru această ultimă frază, dar se știe că subconștientul lucrează și intervine autoprotecția, oricât ar fi jucătoarele de profesioniste. Dar speranța moare ultima și ne dorim ca evoluția bucureștencelor să fie eficientă chiar de la început, să conducă mereu pe tabelă și să-și facă jocul ușor – doar așa putem bate Gyor-ul și mai apoi formația din Rusia, Rostov pe Don, pentru că mizez că în finală una din echipe va fi Rostov.

Și, în sfârșit, să vorbim și despre handbalul masculin, pentru că, iată, Potaissa Turda ține steagul sus, pentru al doilea an consecutiv: în primăvara lui 2017 a jucat finala Challenge Cup, pe care a pierdut-o, din păcate, în fața portughezilor de la Sporting Lisabona. Sigur, a fost o mare ratare, însă Sporting a fost mai bună, în ambele manse, pentru că este o multinațională, unde am întâlnit handbaliști austrieci, croați, cubanezi, sârbi, slovaci, sloveni și spanioli. De data aceasta, luni, pe 14 mai, adversarul turdenilor, în dublă manșă, este din Grecia și se numește AEK Atena, o grupare care are și ea cinci străini: doi sârbi și câte un cipriot, danez și francez. Sigur că misiunea antrenorului Horațiu Gall și a elevilor săi nu este una ușoară, dar sunt mulți jucători din vestiarul turdean care știu ce înseamnă să joci sub presiune, mai ales că acum miza este chiar trofeul european. Și mă gândesc la portarul Irimuș, care poate ține singur echipa în viață, la ”nebunul” de Zacaciurin, în sensul bun al cuvântului, care intră, numai el știe pe unde, pe semicercul advers, strecurând mingia în plasă, la cerebralul Rotaru, la eroul Savici, care se lasă tăvălit, bătut, îmbrâncit pe semicercul advers, cu condiția ca să iasă un 7 metri, la stegarul Adomnicăi, cel care ridică moralul colegilor, atunci când puterile le sunt pe ducă. Și pot să spun pentru toți câte-un cuvânt bun, care-i caracterizează, și lui Ghiță, și lui Iancu, și lui Stamate, Szoke, Asoltanei, Cântec, Ignat, sau tânărului Thalmaier – totul este ca ei să înțeleagă că respectul în handbal se împune prin victorii și trofee, iar Europa trebuie să știe că la Turda s-a pus pe picioare o fabrică de performanță. Turda a demonstrat că finala din 2017 n-a fost întâmplătoare, dar e timpul să arate că vrea mai mult, că îndrăznește chiar la marea cupă și cununa cu lauri.

Așadar, trei cupe, trei echipe, trei speranțe – vom avea un weekend plin de emoție! Acum suntem în extaz și visăm, să dea Domnu, ca peste trei zile, să mergem în Rai și să ne bucurăm, nu să coborâm în Iad și să ne certăm ca dracii și cu dracii. Va fi viață și de marți încolo, mai ales că vin finalele campionatului intern, unde handbaliștii noștri se vor bate, și la propriu, și la figurat, pentru titlu și alte locuri fruntașe – să fim pregătiți!

P.S. Cu câteva minute în urmă, s-a încheiat meciul dintre Dobrogea Sud și Dunărea Călărași, o întâlnire cu multe evenimente neplăcute – și un meci de o slabă factură tehnică, și un arbitraj interpretabil, care a iritat ambele tabere, dar și un început de conflict fizic, care se putea transforma într-o bătaie general. Și iarăși s-au umflat mușchii pe George Buricea, care era gata, gata să amplifice scandalul, în ciuda faptului că se afla într-o vizibilă inferioritate fizică, și față de adversari și față de coechipieri. Vorba românului sau cui o fi inventat proverbul ăsta, esențele tari se află în sticluțe mici – în cazul lui Buricea aș spune că și-o caută cu lumânarea…

Niciun comentariu

adauga un comentariu