OPINIE / Daniel Nazare scrie despre Supercupa României: FRF=PCR la Botoșani. De ce la Botoșani?

joi, 06 iulie 2017

Casa Fotbalului, condusă de doctorul în științe politice Răzvan Burleanu, e locul unde se iau toate deciziile importate ale fotbalului românesc. Comitetul Executiv, din care fac parte oameni condamnați și urmăriți penal, a decis ca Supercupa Romîniei, de duminică seara, dintre FC Voluntari și Viitorul să se joace la Botoșani. Care a fost însă criteriul acestei alegeri?

Afișul slab al Supercupei, fără vreun nume de mare tradiție, cu două echipe no name – inființate acum 8 ani -, nu garanta o asistență importantă pe niciun teren neutru. Așa că Federația s-a gândit să nu se mai joace după o asemenea regulă nescrisă. Le-a propus conducătorilor de la Voluntari să se deplaseze la Ovidiu pentru primul joc al stagiunii. Ilfovenii fuseseră de acord, dar Hagi a refuzat. Și foarte bine a procedat, să nu planeze asupra lui tot felul de suspiciuni.

Ideea a venit repede la fel cum a fost cu primele pentru Euro 2016: Botoșaniul. Sunt prietenii noștri, cei care ne susțin la LPF, de unde aflăm ce se mai intampla pe la domnul Gino, hai să-i cinstim și pe ei. Mai ales că la Ploiești, dar și la Suceava sau în alte părți, lumea l-a huduit pe președintele Burleanu, la fel cum proceda cu Mircea Sandu pe vremuri. Ulterior, Nașu a luat decizia de a nu mai urmări niciun meci din Liga 1 la fața locului pentru a scăpa de ocările publiclului.

Conducătorii de la FC Botoșani au fost, de curând, principalii spărgători a unui protest pe care îl susțineau celelalte formații din Liga 1. Moldovenii au votat inițiativa FRF, ca ligile inferioare să primească 5 la sută din banii pe care televiziunile îi achită pentru Liga 1. Pentru acest gest, pentru votul de la Adunarea Generală, pentru susținerea generală publică, s-a votat ca Supercupa să meargă la Botoșani. Nu spun că nu e în regulă să fie și la Botoșani un astfel de meci, dar parcă tot folosim sintagma PCR (Pile Cunoștințe Relații, pentru cei mai tineri, care nu știu ce înseamnă).

Dacă sunt băieți buni, îi recompensăm. “De ce la Botoşani? Pentru că acolo am observat că s-a creat în ultimii ani o legătură puternică între fotbal şi comunitate. E o relaţie puternică între echipe şi e de datoria noastră să susţinem un asemenea proiect”, a declarat Burleanu, din ale cărui vorbe meșteșugite sărea rumeguș pur. Cine crede o asemenea gogomănie? Dacă era Cristi Balaj sau Florin Prunea președinte la FC Botoșani, credeți că se mai vota la fel, era la fel o legătură bună între fotbal și comunitate? Să fim serioși.

Niciun comentariu

adauga un comentariu