OPINIE / Buzărin scrie despre moartea fotbalului în România: Și la Dortmund există Facebook!

lun, 15 ianuarie 2018

Un documentat material din Gazeta Sporturilor scoate în evidență că în cei 28 de ani scurși de la Revoluție, din România au dispărut 158 de cluburi de fotbal și aproximativ 3.000 de fotbaliști seniori, circa 5.000 de juniori și în jur de 300 de antrenori.

Asta înseamnă că fotbalul e incomparabil mai puțin răspândit și mai puțin popular decât era în urmă cu trei decenii. Și, în mod logic, e mai slab.
Într-adevăr, în primăvara lui 1989, România trimitea trei cluburi în primăvarea europeană, pe Steaua, pe Dinamo și pe mult hulita Victoria București, ajunsă și ea în sferturile de finală ale Cupei UEFA.

Pe vremea aceea, noțiunea de ”primăvară europeană„ presupunea 12 meciuri, câte patru ”sferturi” în fiecare dintre cele trei competiții continentale. Adică 24 de cluburi, dintre care în acel an, 1989, trei au fost românești. Adică o optime.
Astăzi, fazele superioare ale competițiilor continentale (rămase doar două) presupun 24 de meciuri, adică 48 de echipe Numărul cluburilor s-a dublat, iar România are o singură reprezentantă, pe FCSB.

Aritmetica tribunelor

Nu e nevoie de matematici superioare ca să dovedești cu cifre că fotbalul nostru a slăbit. Dar nu a slăbit doar fotbalul, ci și interesul față de el. Acum, în 2017-2018, avem 7 meciuri de prima ligă, la care vin, în medie, câte 4.000 de spectatori. Am pus cu generozitate încă o mie față de media toamnei, plecând de la speranța că noul stadion al Craiova va fi mereu pline iar media de trei mii se va ameliona în primăvară ]n primul rând de acolo. Așadar, 7 ori 4, înseamnă 28.000 în medie, să zicem 30.000 per etapă.

În 1989 erau 9 partide într-o rundă, iar la o medie de peste 10.000 de privitori, se adunau cam 100.000 la fiecare sfârșit de săptămână. Asta dacă nu era în program vreun derby interbucureștean sau o descindere a Stelei sau a lui Dinamo la Craiova sau Timișoara, pentru că atunci porneam socotelile de pa patruzeci-cincizeci de mii de oameni doar cu acel meci.

Astăzi, eșalonul al doilea se laudă cu o medie de vreo 500 de oameni, ceea ce duce la circa 5.000 de spectatori într-o rundă. Atunci, în 1989, cele 27 de partide din cele trei serii, adunau măcar 5.000 de meci, ceea ce însemna, în medie, altă sută de mii de spectatori de Divizia B, adăugați sutei de mii de la Divizia A. Adică 200.000 de oameni pe stadioandele primelor două divizii într-un week-end. Populația unui oraș destul de mare, ca Oradea sau Ploiești. Zilele noastre strâng sub 35.000. Ceva de genul Medgidia, Caracal sau chiar Voluntari.
E o scădere care se vede cu ochiul liber și care se răsfrânge, așa cum spune și gsp, inclusiv la nivelul numărului de fotbaliști, seniori sau juniori.

Sigur că aproape treizeci de ani înseamnă măcar o generație. Copiii de atunci sunt astăzi părinți, iar părinții acelor ani au devenit bunici. Fotbalul îl practică în zilele noastre cei care atunci încă nu se născuseră. Născuți erau doar veteranii de astăzi, cei care au peste 28 de ani, dar nici ei n-au amintiri din acea epocă. Așadar, e o cu totul altă lume, schimbată radical, sub toate aspectele. Spectatorii adolescenți ai meciului cu Danemarca, acela care ne-a dus la Mondialul din Italia 1990, sunt azi oameni trecuți bine de patruzeci de ani, cu tâmplele cărunte și cu copii mari.

Alte preocupări?

Ei, adică acei oameni care se înghesuiau pe gradenele de lemn ale anilor optzeci sunt primii care decretează că nu mai există interes pentru fotbal, pentru sport în general, fiindcă tinerii au azi alte preocupări. Tableta, telefonul mobil, rețelele de socializare. Adolescentul născut în anul 2000 petrece ore în șir în fața ecranului digital, în vreme ce adolescentul anului 1985, născut în jur de 1970, petrecea aceleași ore mișcându-se în aer liber sau mergând pe stadioane. Sau citind, dar asta e deja altă discuție.
Teza scăderii fotbalului, ca valoare și ca interes, pusă pe seama saltului tehnologic și al apariției altor orizonturi e greșită din start.

Internet există și la Dortmund, unde 80.000 de oameni vin la meciurile Borussiei. Toți acei oameni din peluza galbenă au gadgeturi, profiluri de facebook, conturi pe Instagram.
Printre preocupările lor a rămas, însă, și fotbalul. Pe care-l joacă și-l privesc pe viu. Pentru că au ce să vadă, pentru că au unde să-l practice, pentru că prin fața lor circulă un produs, fotbalul, care le oferă momente tonice și satisfacții săptămânale.

La noi de-aia s-a ales și se alege praful, pentru că nu e nimic tonic sau dătător de satisfacții în a vedea că aspectele cele mai scoase în eviudență ale fotbalului sunt corupția și impostura. Ele, adunate, dau lipsa valorii, de unde rezultă și lipsa de interes.

Comments are closed.