OPINIE / Alin Buzărin scrie despre România la Paris: Echipa națională și Euro 2016 sunt miza României, nu a conducerii FRF

mie, 08 iunie 2016

Pregătiți-vă berea și așezați-vă în fotoliu. Cei mai fericiți și mai cu dare de mână, vreo 15.000 dintre voi, pregătiți-vă biletele de meci și studiați harta împrejurimilor pariziene, să ajungeți la timp pe Stade de France, la meciul de deschidere. Deșteaptă-te, române! Hai România!

Euro 2016 e miza unei nații întregi, meciul cu Franța, uvertura oficială care va aduna vreun miliard de telespectatori de pe toate continentele, e miza tuturor românilor. A celor din Jeep-uri, din cluburi, dar și a celor din tramvaie sau din căruțele care încă străbat satele, în drum spre câmp. A celor care se refrișează în jacuzzi-uri de la 5 stele în sus, dar și a celor care încă se duc în fundul curții, cu parul în mână, ca să dea în câini!

Privind peisajul, ai zice că nu e așa. Că e miza echipei care conduce FRF. Că e cartea pe care o joacă Burleanu, Vișan, Bodescu, et comp. Că vor să demonstreze că alegerea lor cu Iordănescu e bună. Că și decizia cu eliminarea doctorului Pompiliu Popescu doar cu o lună înainte de turneul final a fost la fel de bună. Că toate hotărârile lor au fost de la excelente în sus. Că vechea gardă, condusă din umbră sau din penumbră de Mircea Sandu reprezintă trecutul și doar trecutul. Că efigia Generației de Aur, care uneori le provoacă fiori, e o chestiune depășită, anacronică, desuetă.

Există la nivel federal superior un fior, o boare de neliniște, că o opoziție destul de bine conturată, enumerată mai sus, coagulată în jurul unui sistem de valori, Hagi, Gică Popescu, Didi Prodan, Prunea, pentru care românii de acum 15-20 de ani erau dispuși oricând să coboare în stradă, așteaptă la cotitură. Că un dezastru la Euro 2016 ar crea un curent popular împotriva unei structuri alese democratic, iar publicul, suporterii, societatea civilă, ar putea deveni la o adică vehiculul de transport al acestor sentimente.

Nimic mai fals! Nu asta e miza campionatului european. Suporterul, omul de pe stradă, dar și cel care cheltuie măcar o mie-două de euro pentru câteva zile la Paris, e complet detașat de această gherilă, de tor acest zgomot mult pentru nimic sau măcar pentru foarte puțin. Aproape toate subiectele, de la fractura lui Alibec până la meniurile cu sau fără mujdei de la echipa națională par să facă parte din această campanie electorală permanentă, care însă, în opinia publică, interesează foarte puțin. Pe suporterul neamț, englez sau islandez îl doare prea puțin cine conduce acele Federații, însă îl interesează enorm cum arată echipele lor naționale. De-acolo vine mândria, nu din războaiele de palat.

Deșteaptă-te, române! Hai România!

Comments are closed.