OPINIE / Alin Buzărin scrie despre retragerea unui arbitru: De ce e regretată retragerea lui Cristi Balaj

mar, 20 decembrie 2016

Când un arbitru atârnă fluierul în cui, de regulă momentul e însoțit de festivități frugale, obligatorii și lipsite de emoție. O Cupă din aceea care se cumpără de la raionul de Sticlărie, o diplomă comandată în Obor, câteva strângeri de mână din partea unor ”factori de decizie” trimiși special la fața locului în scopul festivității, plus clasicul buchet de garoafe roșii, în număr de cinci, învelite în celofan, cu ferigă dedesubt. Rezumând, niciun fior, nicio emoție.

Retragerea lui Cristi Balaj a avut fior și a avut emoțiie. Au fost îmbrățișări calde în locul tovărășeștilor strângeri de mână. Au fost și lacrimi, și cadouri frumoase, s-a trecut, emoțional vorbind, de stadiul rece și impersonal al garoafelor roșii. Iar dincolo de meciul în sine, senzația de bază era aceea că Balaj mai putea arbitra.
Asta înseamnă că retragerea sa e regretată. N-a fost o chestiune inevitabilă, mai putea arbitra doi ani pe plan intern, ci a fost un act premeditat, o decizie asumată, aceea de a nu mai activa pe ogorul intern atâta vreme ce n-o mai poate face pe ogoarele externe. Înainte de a fi un răsfăț, cum l-au găsit unii, alimentat de o posibilă relație rece cu Casa Fotbalului, retragerea lui Balaj a fost un act bărbătesc, de a încheia arbitrajul deodată, nu pe etape, agățându-se de încă doi ani de delegări, cu tot ce înseamnă ele. Polemici, posibile erori, așa cum au comis toți arbitrii la viața lor, indiferent cât de mari au fost.

Într-adevăr, după mai bine de 16 ani pe prima scenă, Balaj poate spune că a dus în cârcă tot atâtea campionate. Chemat la greu la derbyuri, folosit la capacitate maximă, mângâiat târziu și insuficienht cu o carieră internațională pe măsură, el a avut de surmontat handicapul de a fi apărut, temporal, într-o perioadă extrem de tulbure.
Aunci când a debutat el, în 2000,Crăciunescu și Porumboiu se lăsaseră de câțiva ani, noua generație, a celor apăruți după 1990, nu dădea semne că vrea să se desprindă de sub indicațiile patronilor de cluburi, Cooperativa, celebra Cooperativă, era încă puternică. Era greu să te dezvolți ca arbitru în acel aer toxic, îmbâcsit de obligații, reciprocități, sentimente de într-ajutorare.

Mai târziu, peste câțiva ani, celorlalți probabil că le-a venit mai ușor să se miște într-n peisaj din care dispăruse Cooperativa, iar influența cluburilor era mai mică, vegheată și de o presă tot mai atentă la ceea ce se petrece în jurul ei.

Meritul lui Balaj e că vine din acel timp și că a reușit să treacă acești ani cu bine. Ani în care destui arbitri au fost chemați să dea cu subsemnatul, unii au ajuns să fie arestați sau condamnați, alții, compromiși, au trebuit să se lase. Cristi Balaj a traversat timpurile fără să fie atins de altceva decât de regretul că, la un moment dat, trebuia să se retragă.

Comments are closed.