OPINIE / Alin Buzărin scrie despre jucătorii de la U21, care au băut în avion: De vină sunt în primul rând fotbaliștii. Dar nu numai ei

mie, 22 martie 2017

Vai! Inadmisibil! Grave abateri disciplinare! Nu se poate tolera așa ceva! Din sudul însorit al Spaniei, vocile federale înfierează cu mânie proletară beția celor patru internaționali U 21. Vin și măsurile, atât pe linie de lot reprezentativ, cât și pe linie de Dinamo, club de care aparțin cei patru, Nedelcearu, Patrick Petre, Dudea și Vlad Olteanu, deși ultimul e împrumutat la Sepsi Sfântu Gheorghe.

Da, nu e admisibil și nici tolerabil ca fotbaliștii să bea în avion și să ajungă groggy la destinație. Dar…
Dar lotul de tineret zbura cu o cursă de linie București-Malaga și se știe că în avioane se fac anunțuri repetate de interzicere a consumul băuturilor alcoolice care nu sunt achiziționate la bordul aeronavei. De la însoțitorii de bord poți să ceri apă plată sau minerală, suc natural sau acidulat, ceai, cafea, vin la sticluțe de 375 ml, bere la cutie mică sau tării la sticluțe de 50 ml. Produsele nu sunt ieftine și te cam costă să te faci praf la zece mii de metri altitudine. E mult mai rentabil să consumi la sol.

Să zicem că băieții și-au luat o sticlă de tărie scoțiană de la duty-free, pe care au îndoit-o cu cola. Era cam greu să se îmbete patru tineri dintr-o singură sticlă, chiar dacă la duty-free spirtoasele se vând la litru, nu la 750 ml. E de presupus că au fost cel puțin două recipiente. Apoi, dacă la doi litri de tărie ceri băutură răcoritoare ca s-o faci mai consumabilă, dar și ca să nu se prindă șefii, asta înseamnă că soliciți mereu stewarzii, fiindcă e nevoie de mai multe pahare. Iar însoțitorii de bord s-ar fi dus să-i anunțe pe șefii băieților despre ceea ce se întâmplă.

Aici pare să fie cheia problemei, la șefii lotului. Antrenor princippal, secunzi, preparator fizic, echipă medicală. Plus un conducător de delegație. Isăilă, Constantinovici, Eugen Anghel, Vlad Munteanu. Toți nebăutori, într-o viață în fotbal nu i-a văzut nimeni vreodată măcar ușor amețiți. Atunci, CUM DUMNEZEU POT SĂ SE ÎMBETE PATRU BĂIEȚI TINERI LA CÂȚIVA METRI DE TINE FĂRĂ CA TU SĂ TE PRINZI? E greu de crezut că flăcăii au consumat pe MUTE. Când beau, oamenii devin volubili, vorbesc nu doar mult, ci și tare. Iar tinerii fără experiența consumului râd, se hârjonesc. Zece membri ai stafului n-au băgat de seamă că la câteva rânduri de scaune mai încolo patru flăcăi trag la măsea?

Nu era mai simplu să le atragă cineva atenția, să le confiște recipientele, să le spună să se potolească? Să le stopeze euforia din fașă, să nu-i lase să ajungă groggy pe aeroportul de destinație? În trei ceasuri de zbor era timp destul să se intervină pedagogic și era mult mai folositor atât fotbaliștilor, cât și lotului de tineret, ca acest derapaj să fie stopat la vreme, rezolvat ad-hoc și nu lăsat să capete proporții.

Acum am văzut că e vremea comunicatelor, a înfierării faptelor ne netolerat ale acestor tineri de 21,20 și 19 ani. E simplu să-i faci pachet și să-i trimiți acasă, dar ce te faci dacă la întoarcere se opresc iarăși la duty-free?

1 comentariu la "OPINIE / Alin Buzărin scrie despre jucătorii de la U21, care au băut în avion: De vină sunt în primul rând fotbaliștii. Dar nu numai ei"
  1. Corleone spune:

    Pai tu daca erai in avion sigur ii prindeai bai betivule ca ai simtul dezvoltat!!