OPINIE / Alin Buzărin scrie despre ciudățeniile lui Burleanu: Site-ul FRF a devenit avizier electoral

mar, 18 aprilie 2017

De pe pagina oficială a FRF afli destule. Că s-au pus bilete în vânzare pentru meciul din Polonia, că se va organiza o acțiune de selecție pentru juniori în Germania, și câte și mai câte.

Rezultatele de la juniori, de la fotbal feminin, chestiuni de serviciu, pe care site-urile consacrate de profil nu se prea străduiesc să le publice, găsindu-le neinteresante.

Dar iată că astăzi, 18 aprilie, în a treia zi de Paște, un portal oficial de informare al unei instituții de interes public s-a transformat în panou de afișaj electoral. Nu sus, în capul paginii, ci mai jos, printre informațiile de serviciu, decizii ale Comisiilor, suspendări, amenzi și alte chestiuni utilitare, se insinuează portretul extrem de elegant al președintelui Răzvan Burleanu, însoțit de următorul citat, scris cu litere italice, să fie băgat la cap de toți vizitatorii, dar mai ales de către membrii afiliați, cu drept de vot:

burleanu”Știm că rezultatele durabile nu apar peste noapte, dar performanța de mâine nu poate prefigurată dacă nu rămânem împreună!”

Adică, votați-mă! Asta înseamnă să rămână împreună afiliații și președintele. Înseamnă ca președintele să mai câștige un mandat la alegerile care vor avea loc peste mai puțin de un an.

N-are decât să-l câștige, dar să-și facă publicitate electorală acolo unde aceasta se face, nu pe site-ul federal. Ideea inserării acelui citat nu e nefericită, ci de-a dreptul abuzivă. Acest gen de mesaj n-are ce să caute acolo, iar păstrarea lui în acea zonă va duce la influențarea clară a celor care-și vor exprima votul în primăvara lui 2018. Oare dacă un alt contracandidat al lui Răzvan Burleanu va dori să-și posteze gandurile electorale pe pagina Federației, va putea s-o facă?

Comments are closed.