OPINIE / Alin Buzărin scrie despre “tricolorii” mici: Ce lux își permite România U 21!

lun, 06 noiembrie 2017

De 20 de ani, de când cu Pițurcă pe bancă și cu Lobonț, Contra, Iencsi, Florentin Petre, Luțu, Roșu, Denis Șerban sau Dănciulescu, printre alții, pe teren, România-tineret nu s-a mai calificat la o competiție majoră. A mai fost o dată aproape o generație a lui Emil Săndoi, dar a ratat la mustață barajul cu Anglia,o echipă cu Henderson, Willshare, Phil Jones sau Sturidge! În rest, nu doar că n-am reușit mare lucru, dar nici nu ne-am propus. În urmă cu vreo trei ani am luat un 8-0 de la Germania de nu mai știam cum ne cheamă, cu foaia de joc într-o mână și cu pașapoartele în cealaltă!

Acum se poate! Am făcut meci nul acasă cu Elveția, dar am bătut în Bosnia și conducem grupa cu 10 puncte. Prima se califică direct, a doua merge la baraj, iar principala adversară e Portugalia, pe care o întâlnim vineri, la Ovidiu. Portughezii au doar 3 puncte, însă au disputat doar două jocuri, în vreme ce noi am ascultat deja de patru ori imnul.

Dacă la prima reprezentativă portughezii au ajuns la marea performanță abia anul trecut, la eșaloanele juvenile au avut mereu echipe bune. Să ne amintim doar că generația lui Figo, Rui Costa sau Joao V. Pinto, campioană mondială la începutul anilor nouăzeci, le-a ținut fotbalul la nivel destul de ridicat vreme de peste un deceniu.

Oricum am răsuci lucrurile, meciul cu Portugalia de vineri e derbyul grupei. Urmează apoi, peste alte patru zile, deplasarea din Țara Galilor, dar dacă facem un rezultat bun cu lusitanii la Ovidiu, parcă altfel aterizăm pe pământ britanic!

Tocmai de aceea surprinde că Răzvan Marin, bun de vârstă la U21, a fost convocat nu la tineret, ci la prima reprezentativă, pentru cele două meciuri amicale, cu Turcia și Olanda. E un lux pe care ni-l asumăm și probabil că ni-l și permitem!

Contra i-a lăsat la U21 pe Nedelcearu, Nedelcu sau Coman în custodia lui Isăilă, la tineret, dar nu și pe Răzvan Marin. Născut la 23 mai 1996, deci după 1 ianuarie 1996, cum impune canonul UEFA, Răzvan întrunea condițiile de a fi selecționat.

La prima echipă, probabil că Răzvan va bifa niște minute atît cu Turcia, cât și cu Olanda. E de presupus că nimeni nu va evolua cap-coadă în ambele partide, doar Contra a convocat 30 de jucători și are de unde să aleagă! Dar la tineret era nevoie de experiența unui fotbalist care are deja rulaj în Cupele Europene, a fost selecționat și a și marcat pentru naționala mare și în ultima vreme e titular de neclintit la Standard Liege!

N-aveam nevoie de un astfel de om contra Portugaliei? Cum să nu! Dar, dacă altă dată încorporarea tinerilor selecționabili în echipa mare, ca să joace câteva minute, în loc să fie titulari la tineret, venea ”de la centru”, acum se pare că ea a pornit chiar din sânul reprezentativei U 21, Isăilă preferând să nu umble la omogenitatea unei formule care a dat roade în precedentele meciuri.

E un punct de vedere, iar realitatea din teren va arăta dacă a avut dreptate sau nu. Dar oare la această vârstă nu cumva valoarea și experienâța sunt atuuri care iau fața omogenității?

Mai degrabă sunt decât nu sunt! Hai România!

Niciun comentariu

adauga un comentariu