Niculescu rămâne pe 37, Halep riscă să piardă locul 3

mar, 16 februarie 2016

Organizația Jucătoarelor Profesioniste de Tenis (WTA) a dat publicității ierarhia mondială la zi. Lider autoritar se menține americanca Serena Williams (9.245 puncte), ea fiind urmată de Angelique Kerber (Germania / 5.700p) și de Simona Halep (5.545p). În Top 100 se mai află româncele Irina Begu (locul 33 / 1.400p), Monica Niculescu (37 / 1.305p) și Alexandra Dulgheru (56 / 986p), in timp ce Andreea Mitu este pe 102.

Cum turneul de la Dubai este acum unul de nivel Premier, Simona Halep riscă să coboare o poziție în clasamentul de săptămâna viitoare. Constănțeanca are de apărat 900 de puncte, fiind deținătoarea titlului, însă nu va putea primi decât 470 în cazul în care se va impune din nou în finală. Halep poate fi depășită de poloneza Agnieszka Radwanska (locul 4 / 5.210p) și chiar de iberica Garbine Muguruza (locul 5 / 4.991p).

Aproape de Top 10 este acum Venus Williams. Sora cea mare a Serenei a cucerit titlul în Taiwan, rămânând pe 12, dar reducând la numai 111 puncte diferența ce o separă de Lucie Safarova (locul 10). În Top 10, în urcare față de săptămâna trecută sunt Petra Kvitova (care a săltat de pe 9 pe 8) și Belinda Becinc (de pe 11 pe 9), în timp ce Carla Suarez Navarro a retrogradat trei poziții, fiind acum pe 11.

Foto: Marian Burlacu

Comments are closed.