Nicolae Forminte a anunțat, deja, eșecul de la Europenele de gimnastică!

joi, 04 aprilie 2019

Exact peste o săptămână, mai precis pe 10 aprilie, încep, în Polonia, Campionatele Europene de gimnastică, feminin și masculin, individual compus. Scriam cu ceva vreme în urmă că familia europeană tot își încearcă puterile, îm mai multe cupe mondiale. Gimnastele și-au prezentat noile exerciții, au luat pulsul juriilor de concurs, încercând ca până la ora oficială a Europenelor să mai facă mici modificări, pe ici pe colo, care să contureze și mai bine evoluluțiile din arenă.

A fost concursul de la Baku, apoi sportivele s-au adunat la Birmingham, a urmat Doha și în aceste zile balul s-a mutat în îndepărtata Japonie, Tokyo, pentru un ultim test de verificare. Din start trebuie să spunem că Federația Română de Gimnastică n-a catadicsit să trimită nicio gimnastă la niciun meeting de verificare! S-a motivat că cea mai bună gimnastă din România, la ora actuală, vorbim de Denisa Golgotă, ar avea ceva probleme cu picioarele, că o dor din pricina vârstei de creștere. Să zicem că decizia de protecție ar fi bună, cu toate că eu sunt convins că Denisa și-ar fi dorit mai degrabă să forțeze în concursuri, să-și cunoască potențialul, adversarele, să o vadă și pe ea arbitrele – se obișnuiește la gimnastică să se lucreze pe durere! Dar la aceste Europene au mai fost înscrise și Nica Ivănuș, și Carmen Ghiciuc, ele de ce n-au fost scoase în lume? Aceste fete n-au avut nicio competiție oficială internațională, vă dați seama cât de emoționate vor fi? Chiar și juriul de concurs va fi surprins de apariția unor nume noi, ceea ce va cântări enorm în acordarea notelor.

Într-un interviu acordat site-ului Telekom Sport, antrenorul coordonator Nicolae Forminte recunoștea că starea lotului nu este una prea fericită, în ciuda faptului că Denisa este aptă de concurs și va ataca toate cele patru aparate. Forminte spune că nu sunt accidentări, dar, culmea!, toate celelalte fete care vor merge la Europene (nu le-a enumerat) se plâng de dureri! Prin urmare, Forminte confirmă faptul că antrenamentele la gimnastică se fac pe durere și atunci este normal ca să nu existe acumulări, ca aceste fetițe să bată pasul pe loc – din pricina durerilor, fie la mâini și picioare, fie la mijloc, gimnastele sunt mai mult atente la cum pun piciorul pe bârnă, cum aterizează la sol sau unde bat pe trambulină, pentru ca durerile să fie cât mai mici.

Așa s-a întâmplat și cu lotul olimpic anterior, coordonat de Bellu și Bitang și antrenat de Popa, Coroiu și Sandu – a fost distrus cu bună știință, și fizic, și psihic, ratând, ca o consecință firească, calificarea la Olimpiada de la Rio. Nici acest eșec nu a-nsemnat un semnal de alarmă, pentru nimeni – după această premieră istorică negativă, nu s-a făcut nicio analiză, cei implicați n-au ieșit să spună adevărul, vina căzând, până la urmă, tot în spatele sportivelor, acuzate de o accentuată labilitate psihică și de lipsă de calitate, și de fostul președinte al Federației, Adrian Stoica, dar și de Octavian Bellu. Între timp, însă, ”nebunele”-astea, cum le-a făcut Stoica și Bellu, au câștigat un titlu european la echipe, ba chiar și la individual, prin Andreea Munteanu, fata care a fost torturată psihic, pur și simplu, ca să spună că titlul ei european a fost o întâmplare!

În fine, astăzi ne confruntăm cu aceeași situație, iar Forminte recunoaște că la Deva se lucrează pe durere, adică nu se acumulează nimic. Mai mult, acum se regretă faptul că Olivia Cîmpian n-a primit aprobarea Federației maghiare să concureze pentru România – dar de ce oare a fost lăsată ea să plece? Să ne amintim, gimnasta a dat bir cu fugiții în 2017, se spune că în condiții amiabile, dar surse din interior spun că au fost acuzații de rele tratamente și de lipsa de condiții de antrenamente: ”Am decis ca fata mea să continue cu gimnastica în Ungaria, unde există o altă abordare față de sportivii de performanță”, spunea tatăl Oliviei, la acea vreme. Din păcate, Olivia nu s-a adaptat acolo și numai după un an s-a întors în România. Doar că Federația maghiară nu i-a dat acordul sportivei să evolueze pentru țara de baștină, fiind suspendată doi ani. Din ianuarie 2020, Olivia poate intra oficial în concursuri.

Și revenim la Europenele de gimnastică de peste o săptămână și spunem că nu avem nicio informație despre viitorii participanți la această confruntare din Polonia. La precedentele cupe mondiale au fost prezenți Drăgulescu și Bățagă, la Baku, fără să prindă vreo finală pe aparate, iar la Doha, Drăgulescu a prins finala la sărituri, clasându-se pe locul 8. Celălalt patricipant, Kotrong, a fost un anonim. Prin urmare, nici antrenorul coordonator Marius Urzică nu are cu ce se lăuda, de cand este șef la lotul masculin, cam de un an și jumătate, n-a făcut niciun pas înainte, adică n-a rupt gura târgului, cum ne așteptam cu toții. Și ca să nu se umple de ridicol și mai mult, îi recomandăm și lui, ca de altfel tuturor antrenorilor de la loturilor feminin și masculin, să-și dea demisia!

P.S. Aceeași recomandare i-o facem și șefei Federației de Gimnastică, Andreea Răducan – sunt atâtea alte posturi în care ea ar putea face cu adevărat performanță, încât ne-ntrebăm ce-o ține legată de un fotoliu prea mare, pentru posibilitățile sale manageriale?

Ionel Pană

Comments are closed.