Nașu’ meu e de valoare, m-a pus șef la lotul mare!

lun, 18 martie 2019

Dar nu vorbim chiar de lotul de senioare, pentru că acolo avem un spaniol plătit regește, ne oprim în antecamera echipei mari, adică la cea de tineret, care a fost preluată de ploieșteanul Dragoș Dobrescu. O chimbare cu multe semne de întrebare, pentru că banca tehnică era ocupată de Carmen Amariei. Federația de specialitate se află în pragul unui nou scandal, pentru că aceaștă schimbare s-a făcut doar pentru că Amariei este gravidă. Din surse personale, am aflat că fosta antrenoare a fost pur și simplu data afară, pentru că așa a vrut președintele Federației, Alexandru Dedu, fără ca Amariei să fie întrebată dacă se poate achita, în continuare, de sarcinile care-i revin. Nu de alta, dar finu Dobrescu era fără job și visa de ceva vreme la un lot national!

Vom reveni cu amănunte, pentru că ancheta noastră este în curs de desfășurare – promitem ca în cursul zilei de mâine să vă putem da mai multe amănunte.

Ionel Pană

Comments are closed.