Metaloglobus – Domneşti 0-1 / Zoicaş a mai făcut o victimă

mar, 03 septembrie 2013

Una din marile surprize ale rundei inaugurale ale noului sezon din Liga a III-a a avut loc la Clinceni, acolo unde pe terenul 2 s-au întâlnit Metaloglobus şi Viitorul Domneşti. Cu o echipă încropită în această vară în ultimele săptămâni, dar şi cu destule discuţii apărute în ultima săptămână, după ce principalul Zoicaş a fost “promovat” la echipa a doua pentru 48 de ore, Domneştiul a reuşit să dea lovitura, învingând cu 1-0.
Partida a fost una destul de echilibrată, în care gazdele au mers la turaţie maximă timp de 60 de minute, după care au început să piardă din viteză. A fost momentul în care Domneştiul a preluat cârma jocului şi a început să pună probleme din ce în ce mai mari, iar inevitabilul s-a produs cu doar nouă minute înainte de fluierul final. Noul intrat Giugiumică a pătruns nestingherit spre poarta lui Craiu şi a prins un trasor care a muşcat din bară, fără a-i lăsa măcar o şansă portarului advers.
De remarcat că gazdele au fost nevoite să schimbe portarul, după Cobliş a făcut o entorsă în urma unei ciocniri cu Simion, colegul său din defensivă. În plus, juniorul Bragă, intrat pe final de meci, a fost eliminat în ultimul minut pentru două galbene. Puştiul venit de la juniorii Stelei a primit un galben pentru un fault, apoi a protestat şi l-a primit şi pe al doilea!

Metaloglobus – Viitorul Domneşti 0-1 (0-0) Giugiumică 81

Metaloglobus: Cobliş – Niţu, Fodor, G. Simion, M. Ştefan – Tudoroiu, E. Vlad, Stângă, Ghenovici – I. Drăgan – Balauru. Au mai jucat Craiu – Raicu, Bragă. Antrenor Leo Strizu
Domneşti: Alecu – M. Dinu, Burghelea, Al. Gheorghe, Stanciu – G. Radu, Cojocaru, Lădaru, Latu – Ciochină, S. Drăgan. Au mai jucat Giugiumică, I. Popescu, Gaţă, Fulea. Antrenor Paul Zoicaş

VEZI CLASAMENTUL LA ZI AL SERIEI A III-A A LIGII A III-A

Comments are closed.