Luptă pentru trofeu acasă. Marinescu mizează pe sprijinul suporterilor Petrolului

vin, 19 mai 2017

FC Voluntari se va confrunta cu Astra Giurgiu în finala Cupei României

Stadionul Ilie Oană din Ploieşti îi va primi în cele mai bune condiţii pe jucătorii celor două echipe care vor lupta, pe 27 mai, pentru acontarea Cupei României. Gazonul a fost cosmetizat, în ultimele zile, şi va arăta impecabil la ora disputei. Dacă prezenţa Astrei în ultimul act al întrecerii pare logică, FC Voluntari este o surprinzătoare echipă ajunsă în ultimul act al Cupei României. Cele două manşe ale semifinalei cu CS U Craiova au oferit un singur gol, marcat de Laurenţiu Marinescu, din penalty, în minutul 90 al jocului de la Severin.

“Pentru mine nici că se putea o ocazie mai nimerită de a lupta pentru trofeu. Jucăm la Ploieşti, acasă la mine, cu un suport clar din partea susţinătorilor Petrolului. În oraş există a aversitate faţă de Astra care ne va fi, din tribune, favorabilă“, a punctat experimentatul mijlocaş al echipei din Voluntari.

Într-o carieră cu multe borne importante, la grupări cu nume în fotbalul românesc, Laurenţiu Marinescu şi-a făcut loc într-un grup restrâns de jucători care au marcat istoria Petrolului Ploieşti.

Niciun comentariu

adauga un comentariu