Liţă Dumitru îl lasă antrenor pe Marcel Ploae până se recuperează: “Acum sunt foarte bine!”

vin, 22 ianuarie 2016

Ion “Liţă” Dumitru a revenit la Chiajna, după operaţia suferită în Germania. Fostului internaţional i-au fost extrase două tumori cancerigene din zona prostatei, antrenorul echipei a doua de la Chiajna anunţând că este foarte bine şi că urmează recuperarea.

“Operaţia a reuşit şi acum urmează recuperarea. Poate să dureze trei luni sau poate să dureze jumătate de an. Nu vreau să vorbesc despre campania pe care o face Florin Gardoş. Eu sunt bine. Florin este un fotbalist la care ţin foarte mult şi am fost de acord să facă ceea ce face acum. Am reuşit să ies din casă şi chiar să calc pe terenul de fotbal, dar vremea rece nu-mi permite să stau mult afară. O să mă vedeţi la începutul returului pe banca echipei a doua a Chiajnei”, a declarat Liţă Dumitru, la Sport Total FM.

Florin Gardoş, fundaşul de la Southampton, care a fost crescut la Chiajna, a pornit o campanie pe facebook pentru a strânge suma de 17.000 de euro pentru operaţia lui Liţă Dumitru.

Liţă Dumitru a susţinut că până la refacerea sa completă, de echipa a doua se va ocupa secundul său, Marcel Ploae: “L-am lăsat pe Marcel Ploae să se ocupe de echipa a doua, nici nu pot să stau pe scaun, până nu mi se refac muşchii. La Chiajna II sunt acum 8 jucători de care Falub nu mai avea nevoie şi dacă au refuzat să îşi încheie contractele cu clubul, atunci ei se pregătesc cu echipa secundă!”

Aşadar, Lucian Ion, Mihai Dina, Marian Constantinescu, Alexandru Vagner, Bruno Madeira, Cristian Ciobanu, Andrei Voineag şi Daniel Lung se pregătesc acum cu Chiajna II.

Comments are closed.