Liga a III-a Etapa a IV-a. Duel pe podium la Afumaţi

vin, 13 septembrie 2019

Formaţiile ilfovene sunt angrenate în partide interesante în runda cu numărul IV

CS Tunari- Axiopolis Cernavodă Sâmbătă ora 17.00  –  5-0
Echipa antrenată de Ştefan Odoroabă a ieşit din Cupa României după un parcurs mulţumitor urmând să aloce, în continuare, o atenţie sporită campionatului. Meciul cu gruparea din Cernavodă pare la îndemâna lui Liviu Oşca şi compania.
Pronostic: 1

CS Afumaţi- SC Popeşti Leordeni Sâmbătă ora 17.00  –  1-0
Derbi ilfovean de atracţie între două echipe fără eşec în primele trei runde. Cele două formaţii se află în fruntea ierarhiei din C2 şi vor încerca să demonstreze, pe gazon, această lăudabilă postură în care se găsesc la ora jocului.
Pronostic: 1x

VEZI AICI PROGRAM ETAPEI A 4-A!

Olimpic Cetate Râşnov- CS Baloteşti Sâmbătă ora 17.00  –  2-0
A treia deplasare din startul acestui sezon aduce, din nou, o misiune dificilă pentru formaţia antrenată de Augustin Călin. Prestaţiile bune de până acum îi creditează pe ilfoveni cu şanse importante în obţinerea unui rezultat favorabil.
Prognostic: x

Tractorul Cetate- FC Voluntari 2 Sâmbătă ora 17.00  –  5-2
Garnitura secundă a Voluntariului a pornit cu poftă de gol în acest nou sezon în care aspiraţiile sunt mari. Partida de la Calafat cu o echipă gazdă, Tractorul Cetate, care nu are niciun punct la ora disputei pare un prilej nimerit de a aduce alte puncte importante în clasament secondantei liderului CSM Slatina.
Pronostic: 2

VEZI AICI CLASAMENT!

1 comentariu la "Liga a III-a Etapa a IV-a. Duel pe podium la Afumaţi"
  1. Nosferatu spune:

    Puneti 2 la afumati cu popesti sa isi dea demisia neagu

adauga un comentariu