Ioan Profir, Unirea Dobroești: ”Am bătut și CS Domnești, mergem la victorie și în Cupa României”!

mar, 14 noiembrie 2017

Fotbaliștii seniori de la ACS Unirea Dobroești au reușit o victorie spectaculoasă în ultima rundă, a 10, a Campionatului Județean Ilfov , Liga a IV-a, care le dă mult optimism, înaintea testului din Cupa României. A fost o partidă în care cele două adversare au dominat alternativ, și-au creat multe ocazii de a înscrie, dar s-au lovit de paradele portarului, de barele porților, dar și de propriile greșeli de lovire a mingiei.

A fost 1-0 pentru Unirea, gol Ioan Profir, care a-nceput mai vijelios și datorită experienței sportivilor, ceva mai maturi și cu ștate vechi chiar în fotbalul mare. De la jumătatea primei reprize, oaspeții au preluat dominarea, prin acțiuni în viteză, media de vârstă fiind net inferioară celor din Dobroești. Fotbaliștii din Domnești au avut posibilitatea să egaleze, dar au ratat din situații clare.

În mitanul secund, avântul oaspeților se păstrează și se concretizează, până la urmă, și pe tabela de marcaj, scor 1-1. Moment în care gazdele se trezesc și arată că nu sunt de acord cu acest egal – înscrie pentru 2-1 Vali Harle, care aduce o victorie mare pentru Unirea și o gură de oxigen, după ultimele rezultate negative.

”Ne bucurăm, desigur, pentru aceste puncte, meritate zic eu, succes care ne dă ceva încredere pentru meciul de miercuri, din Cupa României, pe c are-l vom juca împotriva lanternei roșii din seria cealaltă, AFC Viitorul Găneasa. Începem să prindem gustul Cupei, mai ales că avem deja o victorie, 5-0 cu Viitorul Berceni. Sunt un pic nemulțumit de înfrângerile din campionat, dar am speranțe că până de sărbători vom mai acumula ceva puncte și vom avea un Crăciun cu bucurii”, ne spunea președintele Clubului Unirea, Ioan Profir, fost jucător la Dinamo și component al echipei de Liga a IV-a.

Și dacă tot suntem la capitolul victorii, iată ce succese a mai obținut Unirea Dobroești, în weekend-ul precedent:
Grupa 2003 (antrenor Nicușor Glonț)
ACS Unirea Dobroești – Real Crângași 3 – 1, goluri Dorin Dumitrașcu 1 și Marian Badea 2
Grupa 2006 (antrenor Ioan Profir)
ACS Unirea Dobroești – Tandem 2-1
Grupa 2008 (antrenor Mao Rădulescu)
ACS Unirea Dobroești – Milanetto 1-9
Grupa 2009 (antrenor Mao Rădulescu)
ACS Unirea Dobroești – Valencia 0-5
Grupa 2009-2010 (antrenor Victor Joița)
ACS Unirea Dobroești – Open Sport 2-3

IMG_1561 IMG_1565

IMG_1576 IMG_1598 IMG_1606

IMG_1613 IMG_1615 IMG_1632

Niciun comentariu

adauga un comentariu