IlfovSport este pe piață cu numărul 34! Laura Badea povestește cum poți deveni model, campion, mamă și om de sport

lun, 02 martie 2015

Mai avem două luni și ajungem la 3 ani de apariții lunare. IlfovSport nu și-a dezamăgit niciodată cititorii și din 2012, în fiecare zi de 2 din fiecare lună, iese pe piață cu revista dedicată exclusiv sportivilor din jurul Capitalei. În acest număr, dacă avem începutul primăverii și Ziua Femeii, ne-am gândit la Laura Badea, singura campioană olimpică din scrima românească. Astăzi, în biroul COSR, Laura Badea are mult de lucru, timpul e foarte prețios, dar și-a rupt o jumătate de oră pentru un interviu cu noi. Fosta scrimeră este director al Academiei Olimpice Române și consilier al președintelui Alin Petrache, iar în numărul 34 povestește întreaga sa carieră și cum s-a obișnuit cu noua funcție.

“Am plâns de foarte multe ori, dar asta și pentru că îmi doream enorm să câștig. Toate aceste aspecte fac parte din viață, râzi și plângi. Într-un interval de câteva minute simți că renaști”, a declarat Laura Badea pentru IlfovSport.

Ce mai puteți citi din noul IlfovSport

stoenescu– Participant la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012, Dragoș Stoenescu (35 de ani) s-a căsătorit, anul trecut, cu voleibalista Ana-Maria Vrânceanu, iar pe 2 ianuarie s-a născut fetița lor. Cei doi sportivi s-au stabilit la Ciorogârla.

– Lecţia de sport din acest număr ne explică de unde a apărut liberoul în fotbal. Cuvântul libero provine din limba italiană și semnifică faptul că jucătorul care evoluează pe acest post acționează liber în spatele celorlalți apărători și a devenit util la inventarea catenacio, care i-a aparținut lui Helenio Herrera.

– Dintre toate echipele prezentate în foiletonul lui Răzvan Toma, singura care există și astăzi este Concordia Chiajna. Cu o infrastructură inexistentă la alte echipe din România, Chiajna are o poveste recentă, începută în urmă cu 10 ani

– IlfovSport îi ține la curent pe pasionații de electronice cu ultimele apariții în domeniu. Citește totul despre noile smartphone-uri, despre aparate foto, laptopuri, tablete și tot ce e la modă.

– Bătăile din Liga a IV-a. Dacă astăzi s-a ajuns la pace și scandalurile ocolesc Ilfovul, fotbaliștii de acum 10 ani oferă câteva povești incredibile din liga județeană, demne de Caragiale.

– IlfovSport vă oferă programele returului într-un format grafic de excepție, atât din seria I a Ligii a II-a, unde avem 3 reprezentante ale Ilfovului, cât și în cele două serii din Liga a III-a, a 2-a și a 3-a.

– Dacă FC Voluntari are temele făcute pentru prima ligă, ACS Berceni și CS Balotești sunt liniștite, întrucât doar locul 10 trebuie evitat pentru jocul de baraj de rămânere în eșalonul secund. Totul despre pregătirea de iarnă și startul oficial din 2015, în paginile IlfovSport.

– Singura echipă care are și buget și forță pentru a promova în Liga a II-a este CS Afumați. Restul echipelor se întăresc pentru un 2015 plin de surprize.

– Editorialistul Alin Buzărin scrie despre “aerul rarefiat” din fotbalul românesc.

–  Viorica Susanu, cvadrupla campioană olimpică la canotaj s-a căsătorit anul trecut, cu fostul voleibalist Eduard Chermeș. Ea mai are o fetiță de 4 ani, dintr-o căsătorie precedentă, care a practicat gimnastica până nu demult. Acum a dat naștere unui băiețel de aproape 5 kilograme.

Te poți abona la IlfovSport prin poștă și câștigi premii

unnamedIlfovSport îți oferă acum posibilitatea de a te abona prin Mandat Poștal la revistă și o vei primi acasă fără alte eforturi. La finalul fiecărei luni, IlfovSport va organiza și o tombolă pentru abonații norocoși, iar câștigătorii vor primi articole sportive oferite de firmele Terra Sport, Team Sport și Sport Partener.

Pachete abonament

3 luni – 18 lei

6 luni – 36 lei

12 luni – 72 lei

În preț este inclus costul revistei și al expediției. Abonatul va plăti suplimentar taxa de mandat în valoarea de 5 lei, conform tarifelor Poșta Română. Plata abonamentului se poate face prin Mandat Poștal sau Ordin în contul Media Logistic Concept SRL, Str Pavel Ceamur 16, Popești-Leordeni, CIF RO27452830 deschis la ING Bank – RO70 INGB 0000 9999 0277 6955.  Abonamentele contractate până la 15 Martie 2015 vor intra în cursa pentru premii. Pentru achiziționarea unui număr mai mare de exemplare Ilfov Sport puteți trimite solicitarea prin e-mail, la adresa: abonamente@lfovsport.ro.

De unde cumperi IlfovSport?

Revista costă doar 6 lei, are 64 de pagini full color și un design de excepție. Ea poate fi achiziționată de la chioșcurile AccesPress din București și din Ilfov.

Pentru cei interesați de achiziționarea revistei, ne puteți trimite un mail la adresa abonamente@ilfovsport.ro și în cel mai scurt timp furnizorii noștri vă vor aduce Ilfov Sport acasă. Revista poate fi achiziţionată şi prin sms la numărul 7556. Scrieți un sms la numărul 7556 cu textul “Ilfov”, valabil în rețelele Orange, Vodafone și Cosmote, contra a 5 euro plus TVA și veți primi la domiciliu sau la birou, depinde ce adresă alegeți, următoarele trei numere ale revistei noastre.

Echipa este formată din directorul executiv Cristian Manea, redactorul șef Narcis Drejan, Alex Florescu (art-director), Daniel Nazare (senior editor), Mihai Andrieș, Marian Valentin Burlacu, Mădălin Munteanu, Răzvan Toma (redactori), Alin Buzărin și Cristian Țopescu (editorialiști) și Ana Maria Trotea (corectură).

Comments are closed.