Greu cu echipele satelit. Şapte goluri în două partide pentru defensiva Popeştiului

mar, 18 aprilie 2017

SC Popeşti Leordeni nu a avut reacţie în cele două dispute cu echipele satelit ale Astrei şi Viitorului Constanţa.

Punctul scor pe final de meci la Tunari, 1-1 cu reuşită Mustaţă în ultimele secvente ale partidei, părea să reconfere echipei din Popeşti Leordeni drumul către partea superioară a clasamentului.

Echipa antrenată de Viorel Dinu nu a putut confirma în disputele cu echipele secunde ale Astrei Giurgiu şi Viitorului Constanţa, forma bună demonstrată în ultimul timp.

S-au contabilizat, astfel, două eşecuri, previziunile ţinând cont de calitatea tinerilor jucători aflaţi în formulele de echipă ale adversarelor. Apărarea a fost, în cele două dispute, punctul nevralgic al ilfovenilor cu cele şapte goluri primite în decurs de doar trei reprize.

Astra II, cu Marius Măldărăşanu pe banca tehnică, a întors soarta partidei de la Popeşti cu cele trei reuşite din partea secundă, în timp ce jocul cu Viitorul 2 Constanţa a fost adjudecat clar, scor 4-0, de formaţia gazdă.

SC Popeşti Leordeni nu s-a mai întâlnit de trei etape cu victoria, într-un bilanţ modest, un singur punct din 9 posibile, şi a alunecat pe locul 9 în clasament cu cele 27 de puncte strânse până acum.

Niciun comentariu

adauga un comentariu