FUTSAL / Chiajna a ajuns la 14 înfrângeri consecutive, cu tot cu brazilienii de pe plaja din sală

lun, 25 ianuarie 2016

A început Liga I la futsal, iar sâmbătă, Concordia Chiajna a pierdut, aşa cum era de aşteptat, la Informatica Timişoara, scor 1-5, pe Bega. Chiajna este singura echipă cu 0 puncte, după 14 etape şi probabil va candida la cea mai slabă echipă din lume într-un sport pe echipe în sezonul 2015-2016.

Vitinho, Andrezinho, Pacato, Segamarchi şi Lucas Tadeu sunt la prima vedere jucători de futsal. Nu ştim dacă joacă în telenovele underground prin favelele din Rio, dar au fost aduşi de cel mai experimentat om din futsalul românesc, Jean Cosac, la Chiajna.

După un tur execrabil, cu înfrângeri pe linie, Cosac a adus 5 brazilieni la Chiajna, dar tot degeaba, echipa a pierdut fără drept de apel, 1-5, ce-i drept în faţa noului lider, Informatica Timişoara.

Iată ce a declarat Jean Cosac, tehnicianul de la Chiajna după jocul disputat pe Bega: “E primul meci oficial în actuala formație. Meciurile amicale sunt diferite de cele oficiale. Am întâlnit, spre ghinionul nostru, poate chiar cea mai experimentată echipă a campionatului, jumătate din naționala României, jumătate din naționala Serbiei. Acesta ne-a fost norocul. Speram să facem măcar un egal, dar Timișoara a jucat mult mai bine, noi nu ne-am regăsit pe teren. Speram la play-off, dar acum e foarte greu după această înfrângere. Ne gândim doar la Cupă, la câștigare Cupei, măcar să ne alegem cu ceva. Informatica e foarte bine legată, au controlat jocul până la sfârșit. Când ai peste 70% posesie e normal să câștigi”.

Incredibil, adică tu ai 14 înfrângeri consecutive şi te gândeşti la play-off, dar şi la câştigarea Cupei. Noroc că nu retrogradează nimeni din campionatul Ligii I de futsal, că atunci elevii lui Cosac ar fi avut 4 obiective: câştigarea titlului, câştigarea cupei, evitarea retrogradării, dar şi cine rămâne cu 0 puncte e cel mai bun.

Rezultate etapa 14:
Informatica Timisoara 5 – 1 CS Concordia Chiajna
CFF Clujana Cluj-Napoca 1 – 4 Spicom Sfantu Gheorghe
CSMS Iaşi 1 – 4 AS CITY’US Târgu Mureş
CS United Galaţi 7 – 1 C.S. KSE Targu Secuiesc
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 5 – 3 Dunărea Călăraşi

Muncitorul Reşiţa a stat

Clasament:
1. Informatica Timisoara 13 12 0 1 66-25 41 36
2. Autobergamo Deva 12 11 0 1 91-27 64 33
3. AS CITY’US Târgu Mureş 13 10 1 2 77-36 41 31
4. CS United Galaţi 13 9 0 4 61-37 24 27
5. CSMS Iaşi 14 7 1 6 61-48 13 22
6. Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 13 7 0 6 59-50 9 21
7. Spicom Sfantu Gheorghe 13 6 1 6 37-40 -3 19
8. Dunarea Calarasi 14 5 3 6 57-42 15 18
9. Muncitorul Resita 12 6 0 6 49-49 0 18
10. C.S. KSE Targu Secuiesc 13 5 0 8 42-68 -26 15
11. CFF Clujana Cluj-Napoca 14 3 0 11 38-89 -51 9
12. Galactic Focsani 12 1 0 11 13-88 -75 3
13. CS Concordia Chiajna 14 0 0 14 33-85 -52 0

Comments are closed.