Francisco V. Blázquez a fost reales în fruntea Federației Spaniole de Handbal, pentru al treilea mandate consecutiv!

joi, 30 iulie 2020

În aceste zile, în handbalul spaniol au avut loc alegeri pentru un nou staff la Federația de specialitate. Pe lista de candidați, pentru fotoliul de președinte, a fost un singur nume, cel al lui Francisco V. Blazquez, care deține portofoliul de două mandate. Blazquez a adunat 81 de voturi, din 84 exprimate.

După cum am mai spus, acesta este cel de-al treilea sezon al lui Blazquez – în aprilie 2013 a fost ales în locul lui Juan de Dios Roman, fiind la mare luptă cu portarul Jose Javier Hombrados. La patru ani distanță, a participat din nou la alegeri, însă de data aceasta n-a mai avut contracandidat, ca și acum, în 2020.

Lumea handbalului spaniol se aștepta ca Francisco să fie contrat, de această data, mai ales că, la ultimul Consiliu de Administrație, președintele a primit critici dure din partea lui Raul Fullan, președintele Federației din Baleare. Fullan și-a dat demisia, din Consiliul de Administrație și nici la alegerile de acum n-a fost present, semn ca Federația din Insule s-a autoizolat, dacă putem folosi acest termen, fără să ne gândim la coronavirus.

În discursul său, Blazquez a recunoscut că nu se aștepta să fie singurul candidat, declarând că va lupta în continuare ca handbalul spaniol să crească în continuare.

Niciun comentariu

adauga un comentariu