(FOTO) Terenul le-a pus probleme! Snagovul a pierdut la scor de neprezentare

sâm, 02 decembrie 2017

Sportul Snagov a disputat sâmbătă, pe teren propriu, meciul împotriva formației Luceafărul Oradea, contând pentru etapa cu numărul 20 a Ligii a II-a.

Terenul de la Snagov le-a pus probleme chiar gazdelor, care au pierdut în fața elevilor lui Cristi Dulca la scor de neprezentare.

Primul gol al partidei a fost reușit de Tincul în minutul 32, iar la doar patru minute distanță, Rusu a majorat diferența și închis prima repriză la scorul de 2-0 în favoarea orădenilor.

În partea secundă a jocului, trupa lui Valeriu Răchită nu a mai avut puterea să revină, iar oaspeții au mai punctat o dată prin Codoban în minutul 79 și au stabilit rezultatul acestei întâlniri, 3-0 pentru Luceafărul Oradea.

Astfel, ilfovenii staționează pe locul 10 în clasamentul eșalonului secund, cu 26 de puncte, în timp ce Luceafărul Oradea se află cu trei poziții mai jos, având 20 de puncte obținute în tot atâtea meciuri jucate.

9fca680f-ed45-4328-878c-4ee2a86fbe4c

f001f107-0d21-4a5d-a184-f77b97e495a8

teren snagov

Niciun comentariu

adauga un comentariu