(FOTO) Popești-Leordeni, înfrângere pe teren propriu în zece oameni

sâm, 02 septembrie 2017

SC Popești-Leordeni a disputat sâmbătă, pe teren propriu, meciul împotriva formației Voința Turnu Măgurele, în cadrul etapei a doua a Ligii a III-a.

Ilfovenii au deschis scorul în minutul 30, prin reușita lui Anghelini, care a stabilit și rezultatul primei reprize, 1-0 pentru Popești-Leordeni. Dumitru și-a faultat adversarul în minutul 39 și a văzut al doilea cartonaș galben, lăsându-și astfel, echipa în 10 oameni.

În partea secundă a jocului, elevii lui Viorel Dinu au protejat rezultatul în inferioritate numerică până în minutul 80, când Fotescu a restabilit egalitatea pe tabelă. După doar cinci minute, oaspeții au preluat conducerea prin golul marcat de către Salcianu, iar Zamfir putea restabili egalitatea în minutul 88, dar șutul său a trecut puțin pe lângă poarta lui Sălăjan.

În minutul 90, Boia a respins eroic șutul unui adversar, dar mingea a revenit la oaspeți și l-a prins ieșit din poartă pe tânărul goalkeeper. Gheorghe a reușit să respingă din careul mic și să îndepărteze pericolul.

Meciul a fost decis în ultimul minut al prelungirilor, când Mihaiu l-a învins și el pe Boia și a dus scorul la 3-1 pentru Voința Turnu Măgurele.

Astfel, Popești-Leordeni pierde și cel de-al doilea meci din noul sezon al Ligii a III-a, după ce în etapa precedentă ilfovenii au fost învinși de către FCM Alexandria, cu scorul de 3-1.

Popești-Leordeni – Voința Turnu Măgurele 1-3 (Anghilini 30 / Fotescu 80, Salcianu 85, Mihaiu 90+4)

Popești-Leordeni: Boia – Moldoveanu, Gheorghe, Anghelini, Târnăcop, Dumitru, Stancu, Romanescu, Paraschiv, Boiangiu, Militaru
Rezerve: Magosmartean, Zamfir, Lalciu, Mărgărit, Angelescu, Citoianu
Antrenor: Viorel Dinu

Voința Turnu Mărgurele: Sălăjan – Călin, Salcianu, Suciu, Mitrea, Mihaiu, Marioara, Prodan, Oprea, Cinca, Onțel
Rezerve: Botas, Scumpu, Pantelimon, Roman, Moise, Fotescu, Tuca
Antrenor: Marius Baciu

Mai jos puteți vizualiza în exclusivitate galeria foto a acestei partie.

DSC_0065
DSC_0076
DSC_0077
DSC_0082
DSC_0002
DSC_0004
DSC_0006
DSC_0018

Niciun comentariu

adauga un comentariu