Fotbaliștii din Ilfov s-au cumințit – arbitrii n-au reclamat abateri disciplinare!

joi, 23 septembrie 2021

Și au trecut etape bune și în Liga 4 (3 runde), tot atâtea și în Liga 5, 7 etape în Turneul U15 Elite, două borne la U19, și câte un meci disputat la U17, U13, U11 și U9. Șeful Comisiei Județene de Arbitri, Florin Stănescu, spunea că fotbaliștii sunt ceva mai disciplinați, în acest sezon, ba chiar și oficialii de pe margine comentează mai puțin și nu mai reacționează violent, atunci când un arbitru fluieră împotriva echipei sale. ”Cred că pandemia asta, care ne-a ținut departe de gazon pe toți, i-a determinat să se preocupe doar de joc și mi se pare decizia cea mai înțeleaptă. Sper să o țină așa până la finalul acestui campionat”, mai spunea Stănescu.
La sfârșitul acestei săptămâni se joacă din nou fotbal, la toate categoriile, de vineri și până duminică, după următorul program:
– Liga 4, seria 1 începe vineri și se termină duminică; iar seria 2 se joacă doar sâmbătă și duminică
– Liga 5, etapa 4, se joacă în întregime duminică
– Turneul U 15, Elite, jocurile în cele 4 încep de vineri și se termină duminică
– Juniorii U19 au ajuns la etapa 3, care începe vineri și se încheie duminică
– Fotbaliștii U17, seriile 1 și 2, se joacă sâmbătă și duminică
– Campionatul U13, cu cele două serii, începe sâmbătă și se încheie duminică
– Juniorii U11 se dispută astfel – seria 1 se joacă sâmbătă și duminică, iar seria 2 este programată doar sâmbătă
– Campionatul U9 Gheorghe Ola, cu cele două serii, se dispută sâmbătă și duminică.
Site-ul www.ilfovsport .ro vă va ține la curent cu rezultatele, cât și cu situația din clasamente.

Niciun comentariu

adauga un comentariu