Florin Burcă, suporterul nebun, de pe semicercul handbalului!

lun, 29 mai 2017

Este din Vâlcea, și are 1001 de povești despre handbalul mare, întâmplări trăite chiar de el, cu sufletul, cu inima, cu mintea! A fost o dragoste la prima întâlnire cu semicercul, pentru că handbalul a devenit pentru el o religie, un mod de viață, un țel pentru care merită să trăiești. Îl vom lăsa să vorbească, pentru că n-a făcut-o de prea multe ori, și în Cartea cu basme sportive s-au adunat multe personaje, sute și sute…

”De la Chimistul mi se trage toată această nebunie cu handbalul – am deschis ochii pe cea mai bună handbalistă a României, Mori Verigeanu, am fost contemporan cu sora ei, Edith Matei, am admirat eleganța Doinei Rodeanu, a Denisei Nan sau a Lăcrămioarei Lazăr, bine instruite de maestrul Petrică Berbecaru. Plecam de la Vâlcea cu destinația Băcău având doar cinci lei în buzunar, fugeam de nașul din tren ca dracu de tămâie, dar de cele mai multe ori ne prindea și rămâneam și fără acei bănuți. Dar eram fericit, pentru că puteam să urmăresc meciurile Chimistului, mă hrăneam cu acele victorii strălucitoare.

Atmosfera era unică, la acea echipă invincibilă, cu salarii mici, dar ambiții extrem de mari – se construise o familie, care deținea secretul succesului, eu așa cred. Nu știu ce făceau antrenorii și cei din conducerea clubului, dar cu bani puțini le motivau pe fete. Așa au câștigat șase titluri, în perioada 1989-1995, după care a venit domnia marelui Oltchim, cu alte 13 coroane naționale și cupe ale României. Altă structură, altă așezare, alte reguli, dar și o echipă an de an tot mai valoroasă, care a adus în Zăvoi cele mai bune handbaliste ale Europei, chiar ale lumii, dacă mă gândesc ce nume sonore au fost în vestiarul Sălii Traian: Neagu, Barbosa, Ozel, Bulatovic, Navarro, Pinneau, Jovanovic, Managarova, Vetkova, Elisei, Manea, Farcău, Luca, Meiroșu, Curea, Nechita, Brădeanu, Ungureanu, iar lista este lungă.

Am murit de câteva ori pentru Oltchim!

Istoria scrisă de Oltchim, în handbalul mare, m-a adus în pragul infarctului, de câteva ori. Acele lupte nebune din Liga Campionilor, începute în 2010, când s-a jucat cu trofeul pe masă, în Polivalenta bucureșteană, apoi în 2012 și 2013, când Gyorul ne-a eliminat de două ori în semifinale. Cred că n-a fost cea mai bună idee să jucăm semifinala la București, într-o Sală Polivalentă plină, dar fără acel freamăt, acea explozie de zgomote, așa cum doar Zăvoiul o putea face. Acolo au fost doar spectatori care s-au bucurat de meci și atât. Am plâns mult atunci, am vărsat lacrimi amare și când a murit Oltchimul – știam că nu mai putea fi salvată familia noastră de handbal, decât cu sprijinul Guvernului, dar când au iubit conducătorii noștri sportul?

… Din anul 2000 mi-am făcut o casă specială pentru a-mi primi oaspetele și vreau să cred că toate handbalistele care au trecut pragul Academiei del Gusto, restaurantul din Vâlcea destinat handbalului, s-au simțit bine. Am făcut tot felul de rețete, care mai de care mai sofisticate, și din Spania, și din Franța, și din Rusia. Am sute, mii de fotografii cu aceste handbaliste, momente cu care mă mândresc – și sunt zile când mă apucă nostalgia și cotrobăi în toată arhiva mea cu amintiri.

După perioada Oltchim, trebuia să-mi oblojesc rănile cu ceva și atunci am decis să mă mut cu gândul și cu sufletul la București, mai precis alături de CSM – pe lângă motivele de performanță, pe care le-am intuit, am plecat și după Manea, Curea, Ungureanu, Brădeanu care au ajuns de la Oltchim, în Capitală. Mai mult, bunul meu prieten Andrei Luca, soțul Steluței, a ajuns manager la formația bucureșteană și n-am rezistat invitației de a intra și în această mare familie. Și s-a dovedit o alegere bună, pentru că CSM a câștigat, deja, Liga

Campionilor, în noul format, cu handbaliste de top din toată Europa. Și mărturisesc că mă simt bine când aceste sportive îmi deschid ușa și-mi cer de mâncare, de fiecare dată îl consider un test, pentru că sunt fete rafinate.
Au trecut anii și trebuie să spun că prima dragoste nu se uită niciodată – Chimistul a rămas lipit de inima mea, iar acele vremuri erau așa fericite! Acum este și performanță mai mare, așa este, dar lipsește patriotismul, dragostea pentru culorile clubului – banii sunt la putere și orice negociere începe de aici, de la finanțe. S-a dus jocul pe burta goală, au dispărut sacrificiile pentru culorile clubului, nici măcar eu nu mă mai ascund de conductor, pentru că am biletul în regulă”!

Aceasta a fost, în mare, povestea suporterului nebun, un vâlcean care a alergat prin lume după cele mai galonate formații din handbalul mare – Chimistul, Oltchim și CSM București, iar cursa continuă!

burca 1 burca0

burca01burca02

burca2 burca3

burca4 burca5

burca6 burca7

burca8 burca9

burca10 burca11

burca12 burca13

burca14 burca15

burca16

1 comentariu la "Florin Burcă, suporterul nebun, de pe semicercul handbalului!"
  1. Sanda spune:

    Florinel ai hotarat sa o retragi …inca odata pe Farcau la Valcea ? Nu esti plictis de ea? Pe cand si lui Sucs si …compania? Hai misca/te bine ,ca trece vremea