Campionul mondial en titre, britanicul Lewis Hamilton, este tot mai aproape să egaleze și chiar să depășească toate recordurile pilotului german Michael Schumacher. La finele săptămânii trecute, Hamilton a devenit egalul lui Schumacher la numărul de victorii, 91, în F1. Familia lui Schumacher i-a trimis un mesaj de felicitare britanicului, aprecieri sincere, față de cel care domină clasamentele actuale din Marele Circ și care este gata să devină o legendă chiar mai mare, decât cea numită Michael Schumacher: ”Felicitări pentru Lewis, este o realizare impresionantă a unui pilot cu adevărat minunat. Nu putem nega că am vrut ca Michael să păstreze aceste recorduri, dar, așa cum Michael însuși a spus, evidențele trebuie depășite”!
”Îmi amintesc că m-am uitat la Michael din copilărie, cum a câștigat el toate acele curse. Visam doar să fiu și eu în apropierea lui, să particip și eu la curse, iar visul meu s-a împlinit. Îi mulțumesc lui Michael, imaginea lui de învingător m-a ambiționat”, a comentat și Hamilton, după ce fiul lui Schumacher, Mick, i-a înmânat lui Hamilton casca tatălui său, cu care a concurat în 2012, ultimul său an competițional, pentru scuderia Mercedes. Probabil că Hamilton va purta această cască la finalul acestui an, când va primi laurii celui de-al șaptele titlu mondial, exact câte are și Michael Schumacher!
Familia germanului Schumacher l-a felicitat pe Hamilton pentru reușitele sale!
vin, 16 octombrie 2020