EXCLUSIV / CSO Bragadiru nu se prezintă la meciul cu Oltenița!

vin, 21 septembrie 2018

Încep problemele pentru CSO Bragadiru. Formația ilfoveană a anunțat că nu se va prezenta la meciul cu CSM Oltenița din cadrul etapei a cincea a Ligii a III-a.

Sursele Ilfov Sport informează că reprezentanții clubului ilfovean au trimis înștiințare către Federația Română de Fotbal, cum că nu vor lua parte la meciul menționat anterior.

În acest moment, Bragadiru ocupă penultimul loc în clasamentul Seriei a II-a din Liga a III-a, neavând niciun punct, după cele patru meciuri disputate în actuala stagiune de campionat. Mai rău decât ilfovenii stau cei de la Delta Dobrogea Tulcea, și ei fără niciun punct, aceștia având mai multe goluri încasate decât Bragadiru și niciunul marcat.

Vom reveni cu informații cu privire la situația echipei CSO Bragadiru.

Comments are closed.