Eduard Novak continuă să submineze autoritatea Consiliului de Administrație!

lun, 23 noiembrie 2020

Și trebuie să-i reamintim președintelui Federației de Ciclism că rolul Consiliului de Administrație, valoarea hotărârilor lui, cât și modul tehnic de lucru sunt reglementate de Statutul Federației, cartea de căpătâi a ciclismului românesc, un fel de Constituție a României, și nimeni nu are puterea să o-ncalce. A, ba da, Novak da, are, pentru că deciziile lui au început să fie, în ultimii ani, derapaje pe lângă regulamente și legi – practic își exercită o autoritate fără limite și fără să țină cont de celelalte organisme alese de Adunarea Generală.

Din nefericire, Novak a prins… drumul oaselor, adică același al ilegalităților și deciziilor dictatoriale, pe care merge și fostul secretar general Vasile Selejean, care ajunsese să cumpere piese de biciclete de la firme de lenjerie de damă. Și spun asta, pentru că am scris despre acest subiect, la vremea respectivă, mai ales că hoții au fost dovediți de poliția economică. Probabil că va veni și vremea lui Novak să dea cu subsemnatul, să mai așteptăm puțin – în 2013 Novak l-a detronat pe Selejean, probabil că-i…

Până atunci, să spunem că vineri, 27 noiembrie, era programată Adunarea Generală Ordinară a Federației, în care erau programate multe probleme de organizare. Simțind că lumea ciclismului este un pic inflamată, de faptul că Daniel Crista, medaliatul cu bronz la Europenele de velodrom din Bulgaria, n-a fost ajutat de către Federație cu nimic, nici cu o bicicletă mai bună, nici cu roți performante, președintele Novak a decis, cu de la sine putere, să amâne Adunarea, fără să consulte membrii Consiliului de Administrație. Și îl invit pe Novak să citească din nou Statutul, capitolul IX, unde este reglementată puterea acestui organism de conducere. A, să dăm lucrurile pe față, totuși – ceilalți doi participanți la Europene, Edi Grosu și Norbert Szabo, au primit beneficiat de materiale performante de la Federației, doar Daniel Crista a fost vitregit de ajutor. Dar Novak nu s-a sfiit să iasă pe postul de televiziune și să se umfle în pene că el l-a ajutat pe Crista cu tot ce a avut nevoie!

Și revenim la anularea Adunării Generale, pentru că Novak i-a convocat totuși pe reprezentanții cluburilor (și asta ar fi trebuit s-o facă toți membrii Consiliului de Administrație!), spunându-le că vor avea loc ceva sesiuni de comunicări, în aceeași zi și în același loc, adică la Hotel Piatra Arsă din Brașov. Vor fi patru astfel de ședințe, de dimineața până seara, un mod ciudat de abordare și de expunere a activității Federației. Vom sesiza și noi Ministerul Tineretului și Sportului, să vedem dacă oficialii de acolo știu și acceptă deciziile unilaterale ale președintelui.

1 comentariu la "Eduard Novak continuă să submineze autoritatea Consiliului de Administrație!"
  1. Triciclistul spune:

    Nea Ioane. Vezi ca si Vlad la triatlon facu la fel un an de zile. Ce tie nu ti place altuia nu-i face.

adauga un comentariu