După ce au falimentat echipa, antrenorii Crăciun și Novanc vor să extorcheze Clubul Corona!

mar, 26 ianuarie 2021

Cazul de dopaj de la Corona pare fără sfârșit – mai bine de șase luni a lucrat Comisia de anchetă, din cadrul ANAD, pentru a afla gradul de vinovăție al celor implicați, fie sportive, fie antrenori, medici și alți oficiali. Da, s-au dat și verdicte, dar nu toată lumea a fost vizată, iar unele dintre decizii s-au dovedit nejustificate – și spun asta, pentru că Mariana Tîrcă, de exemplu, considerându-se nevinovată, a venit cu noi probe și a câștigat Apelul, la Comisia de specialitate, semn că membrii Comisiei care au acuzat-o nu și-au făcut treba într-un mod profesionist.

Dar ceea ce intrigă cel mai mult, este faptul că cei doi antrenori ai echipei, Ioan Crăciun, principal, și Marius Novanc, secund, n-au fost găsiți vinovați cu nimic, în acest caz de dopaj. Și pentru că tot au scăpat de pedeapsă, cei doi s-au gândit să se întoarcă împotriva clubului pe care l-au păgubit și să ceară salarii retroactive. Și, bineînțeles, că Federația, mai bine zis comisiile federale, au găsit de cuviință să-i sprijine, fără să analizeze situația și gradul de vinovăție al antrenorilor. Federația s-a implicat, dar nu trebuia, pentru că, în ciuda faptului că vorbim de un caz de dopaj, în sânul unei echipe din Liga Florilor, n-a existat nicio anchetă din partea Federației, nimeni, din nicio comisie n-a adunat la masa părțile implicate, să facă analize,să întrebe, să pună informațiile cap la cap, și-atunci de ce să împartă dreptatea oameni care n-au habar de ceea ce s-a întâmplat la Brașov?

Dar să lăsăm acest subiect și să ne-ndreptăm atenția către cei doi antrenori ai echipei, Ioan Crăciun, principal, și Marius Novanc, secund, pe care eu, personal, îi consider principalii vinovați ai acestui caz de dopaj. Și spun asta, pentru că îl cunosc destul de bine pe Crăciun și știu cât este de strict cu handbalistele pe care le antrenează. Da, le controlează în mare măsură chiar și viața personală, cum să-ți imaginezi că poate să-i scape lui din mână o întreagă echipă, să meargă la o clinică și să se dopeze cu laserul intravenous? Și chiar dacă nu era în Brașov, Crăciun avea ”urechi și ochi” la echipă, știa tot ce se mișcă și se vorbește în vestiar!

Prin contract, dar și prin Regulamentul de Ordine Interioară, și Crăciun, și Novanc aveau anumite obligații față de această echipă, răspundeau în solidar de comportamentul fetelor la antrenamente, de starea de sănătate a fiecărei handbaliste, de fiecare medicament pe care îl luau acestea, fie și pentru o banală durere de cap. Nicio handbalistă n-avea voie să întârzie la antrenamente, ca să nu mai vorbim de absențe, care nu erau acceptate decât în cazuri extreme.

Iar dacă s-a întâmplat acest dopaj cu laser intravenos, principalii vinovații sunt sunt cei doi antrenori, Crăciun și Novanc, o repet de zeci de ori… Ei făceau programul complet al echipei! Chiar și medicul Marius Capră avea obligația să-i anunțe pe antrenori ce are de gând să facă cu fetele, nu ajungea el la acea clinică din proprie inițiativă. Iar dacă s-a întâmplat, totuși, acest derapaj, atunci a fost încălcat și contractual individual al fetelor, cât și Regulamentul de Ordine Interioară, și de către antrenori, și de către medicul Capră. Prin urmare, falimentul Coronei, adică suspendarea unei întregi echipe și excluderea ei din Liga Florilor, s-a produs din vina antrenorilor, că au lăsat echipa de izbeliște, cât și a medicului Capră, care le-a luat pe fete cu de la sine putere și le-a dus la clinica brașoveană.

Așadar, Crăciun și Novanc au produs prejudicii grave Clubului Corona, și materiale, dar și morale, și trebuie trași la răspundere. Dar tupeul lor este peste măsură și încearcă să extorcheze noua conducere a Coronei să le dea salariile retroactive pe 7 luni, timp în care ei n-au putut lucra, pentru că erau în anchetă la ANAD. Dar ei ar trebui să știe că nu Clubul Corona i-a suspendat pe perioada celor 7 luni, ci ANAD-ul și Comisia de anchetă, lor să le ceară banii. Iar Corona nu putea plăti salariile lui Crăciun și Novanc, pentru că aceștia aveau un contract cu echipa de senioare, care a fost suspendată și exclusă din Liga Florilor. Prin urmare, cei doi n-au mai antrenat echipa, adică n-au mai prestat nicio activitate, cum să fie plătită ”nemunca”?

Dar comisiile federale a găsit de cuviință să le dea dreptate celor doi, ba chiar să și amendeze clubul că nu ”joacă” după cum cântă Federația! Cazul este încâlcit, dar sunt zvonuri că nici Corona nu stă cu mâinile în sân și pregătește o contraofensivă împotriva și a celor doi antrenori, cât și împotriva Federației, care s-a băgat unde nu trebuia…

Comments are closed.