Djukic recunoaște: ”Cristina Neagu a fost exploatată prea mult”!

vin, 04 ianuarie 2019

După mai bine de două săptămâni de la terminarea Campionatului European, desfășurat în Franța, revenim la accidentarea groaznică suferită de Cristina Neagu, în timpul meciului contra Ungariei. Și o fac din două motive – mai întâi, pentru că antrenorul echipei CSM București, Dragan Djukic, grupare la care joacă și Neagu, resimte din plin absența Cristinei și o declară fără nicio reținere.

Pe site-ul telekomsport.ro, tehnicianul a recunoscut că Neagu a fost folosită prea mult, câte 59 de minute pe meci, în comparație cu mai toate echipele care s-au luptat pentru medalie. Un adevăr pe care l-am spus și în timpul Europeanului francez, cât și la final, în aceeași situație aflându-se și pivotul nostru Crina Pintea (vezi analiza aici http://www.100sport.ro/2018/12/18/euro-handbal-sa-nu-dam-cu-pietre-dar-nici-paranghelie-sa-nu-facem/).

Djukic chiar se află în panică, pentru că la sfârșitul lui ianuarie, mai precis pe 26, CSM București va susține primul meci din Main Round-ul Ligii Campionilor, partidă ce va avea loc în deplasare, la Gyor, deținătoarea trofeului. Un meci extrem de greu, care îi dă mari bătăi de cap lui Dragan, prins descoperit pe postul de inter stânga, prin accidentarea și a Cristinei Neagu, cât și a Amandei Kurtovic, două din cele mai bune handbaliste din lume.

Și credem că declarația lui, care o vizează în primul rând pe Cristina Neagu, îl împunge serios pe Martin Ambros, un selecționer care nu știe sau nu vrea să știe cum să-și păstreze în permanență echipa proaspătă și face distribuții haotice. Așa s-a întâmplat și la Europeanul din 2016, și la Mondialul din 2017, cât și la Campionatul Continental din decembrie, 2018.
Un alt motiv pentru care am revenit la accidentarea lui Neagu, este acela că analiza mea, de pe site-ul 100sport.ro, a stârnit câteva reacții contra. Practic, adevărurile pe care le-am spus acolo n-au fost prea bine primite, subsemnatul fiind acuzat că doar războiul meu cu Federația mă face să fiu așa acid. Spun o data, pentru totdeauna, nu am nicio luptă cu Federația, poate doar cu cei care o conduc și demonstrează mai mereu că sunt neprofesioniști. Nu cred că este un neadevăr, dacă spun că Ambros nu urmărește interesul naționalei tricolore – o spune și selecția făcută la acest European, cu 5-6 sportive luate la Paris, doar ca să facă târguieli pe Rue de Rivoli sau să se dea în tiribombele de la Disney Resort. Mai mult, subiectul cu exploatarea nejustificată a celor mai valoroase jucătoare din echipă este unul real, demonstrat prin accidentări și scăderea entuziasmului și a determinării tricolorelor, chiar în momentele cheie. Statisticile competiției stau mărturie, fiind întărite, iată, și de declarația unui antrenor, Dragan Djukic, care știe ce spune.

Și repet, Martin Ambros nu este selecționerul ideal pentru România – după două europene și un mondial, n-a promovat nicio tânără handbalistă, așa cum se angajase, ba chiar a ridicat media de vârstă. Mai mult, a făcut în așa fel încât naționala noastră a devenit dependentă de o singură jucătoare, Cristina Neagu, ceea ce nu este normal. Se vorbea și de o nouă strategie, dar am ajuns să marcăm, în semifinala cu Rusia, doar 7 goluri într-o repriză și să avem o pauză de 8 minute între două reușite. Și de atâta strategie, am ajuns ca în lupta pentru bronz, cu Olanda, să marcăm doar opt goluri în prima repriză, cu o frecvență de 6 și 7 minute între o reușită și alta…

Să nu ne ferim de adevăruri, să le spunem direct și să acționăm în consecință – se spune tot mereu că antrenorul răspunde de rezultate, dar Ambros cu ce răspunde pentru accidentarea Cristinei Neagu, sau că naționala tricoloră a ratat o mare șansă de a cuceri o nouă medalie europeană, după opt ani?

Ionel Pană

Comments are closed.