Dialog la mantinelă: Kotecz versus Tadici!

lun, 14 ianuarie 2019

Mare meci, mare, în Sala Lascăr Pană din Baia Mare, unde fetele lui Costică Buceschi le aveau ca oaspete pe handbalistele lui Gheorghe Tadici, într-un meci ce s-a dovedit a fi cu ceva scântei. Dar nu despre desfășurarea ostilităților din teren vom vorbi astăzi, ci despre ambientul din sala de joc.

A fost o primă repriză dominată clar de oaspete, în care s-au făcut remarcate Dana Abed Kader și Maria Constantinescu, handbaliste care au ținut Zalăul mereu deasupra gazdelor, spre nemulțumirea spectatorilor. Printre cei mai vehemenți a fost chiar team managerul Minaurului, Daniel Kotecz, care a strigat la arbitrele Năstase și Stancu, nemulțumit fiind de unele decizii. Acum nu știm dacă team managerul Minaurului a strigat în calitate de membru al Consiliului de Administrație al Federației, ori ca șef al handbalului feminin băimărean. Cert este faptul că, văzându-l așa de ofticat, și de scorul de pe tabelă, cât și de faptul că Zalăul se descurca minunat, antrenorul Gheorghe Tadici a ținut să se războiască și el un pic cu Kotecz, ba chiar și cu fanii băimăreni.

Din păcate, cele două arbitre au continuat să nemulțumească cele două echipe și în mitanul secund, corul huiduielilor fiind unul destul de mare. Chiar nu înțeleg decizia Comisiei de Arbitri, le suprasolicită pe cele două, știind că au fost și la Campionatul European, unde consumul psihic a fost la alt nivel. Pe Năstase și Stancu le-am întâlnit și la derby-ul din Liga a II-a, dintre Rapid și Știința, cât și la duelul Ardealului, dintre Minaur și Zalău – chiar nu mai există și alți arbitri care să ducă la bun sfârșit meciuri de anvergură? Sau Comisia vrea să le discrediteze cumva, dându-le să fluiere numai partide cu probleme?

Revenind la duelul de la mantinelă, dintre Kotecz și Tadici, acesta va continua, probabil, și la prima ședință a Consiliului de Administrație, Consiliu din care fac parte amândoi – primordiale sunt problemele lor personale, nicidecum ale handbalului românesc. Despre aceste incompatibilități, care abundă în handbalul nostru, am mai vorbit, pe unele le-am detaliat, la altele doar am făcut referire, cert este că pe federali i-a durut undeva, și de regulamente, și de cei care semnalează mereu nereguli în organizarea și conducerea sportului cu mingea mică.

Ionel Pană

Comments are closed.