Decimați înainte de Rapid. Hristu Chiacu nu joacă în Giulești

mar, 06 noiembrie 2018

CS Tunari susține, sâmbătă, cel mai important meci din turul campionatului.

Adversarul, Rapid, poziția din clasament, prima, și statutul de favorită de care se bucură formația giuleșteană în ecuația luptei pentru promovarea în eșalonul secund fac din partida cu alb- vișinii evenimentul cel mai așteptat pentru jucătorii de la CS Tunari. După un parcurs cu multe realizări notabile, în acest sezon, echipa fiind neînvinsă de multe etape, vine momentul unui interesant duel cu trupa antrenată de Daniel Pancu. Jocul de duminică îi găsește însă pe ilfoveni într-o situație delicată din punctul de vedere al efectivului.

”Întâlnim un adversar foarte bun în condiții speciale pentru noi. Avem doi absenți, pentru cumul de cartonașe, și un suspendat cu roșu direct, Hristu Chaicu. Alți doi jucători au probleme medicale. Avem însă un lot valoros și sunt sigur că cei care vor intra pe teren se vor exprima la cel mai bun nivel”, a punctat Ștefan Odoroabă, antrenorul Tunariului, înaintea duelului de duminică din Giulești.

Niciun comentariu

adauga un comentariu