De Ziua Unirii, tricolorele ne-au adus calificarea la Europenele de tenis de masă!

mar, 24 ianuarie 2017

Marile succese sunt mai savurate, parcă, la zi de sărbătoare, iar pentru noi, românii, a fost Ziua Unirii! Și dacă pe buzele tuturor a fost domnitorul Alexandru Ioan Cuza, iată că și fetele din naționala feminină de tenis de masă au ținut să intre în istorie – au reușit o nouă calificare la Campionatele Europene din 2017, după ce au învins și la București , scor 3-2, echipa similară a Olandei (în Olanda au învins tot româncele cu 3-1). Meciul s-a disputat în Studioul Televiziunii Române, acolo unde tricolorele au mai avut succese și care, se pare, le poartă noroc.

Echipa noastră le-a avut în componență pe Eliza Samara, care a ținut să joace cu orice preț și a deschis drumul cu o victorie, chiar dacă suferea de o gravă accidentare la un picior, apoi a intrat Daniela Dodean Monteiro, care a pierdut la mare luptă următoarea partidă, cea de-a treia jucătoare, dar și surpriza plăcută pentru noi, tânăra Berbardette Szocs, care a adus punctul decisiv calificării. Având biletele pentru Europa asigurate, Eliza n-a mai forțat în meciul doi și a pierdut, dar România a ieșit câștigătoare, până la urmă, prin punctul de final adus de Daniela Dodean Monteiro (foto tvr).

La interviuri, fetele noastre au recunoscut că le-a plăcut în Studioul Televiziunii Naționale și că publicul le-a motivat foarte tare. Au mai spus, însă, că a fost și foarte emoționant, în fața propriilor suporteri. (Ionel Pană)

Comments are closed.