Daniel Oprița, resemnat: „Antrenorul este cel care plătește”

lun, 20 august 2018

FC Voluntari nu a câștigat niciun meci în cele cinci etape disputate până acum în noua ediție a Ligii I, iar umilința cu Hermannstadt (DETALII AICI) l-ar putea demite pe Daniel Oprița.

La finalul partidei, tânărul tehnician al ilfovenilor și-a recunoscut vina pentru parcursul slab al echipei și a dat de înțeles că așteaptă un feedback negativ din partea conducerii.

„Multe nu ar mai fi de spus după rușinea din teren. A fost un joc slab cu multe greșeli. Este inadmisibil să ne comportăm așa la Liga I. Este greșeala mea, îmi asum. O să vorbim cu conducerea să vedem ce e de făcut. Postul unui antrenor este mereu în pericol. După meciul de astăzi, e clar că se va lua o decizie. De obicei, antrenorul este cel care plătește. Eu mă gândesc la ce s-a întâmplat astăzi. Trebuie să analizăm, nu pot să mă gândesc încă la următorul meci.

Nu vreau să dau vina pe un anume jucător. Toți suntem de vină. Cel mai vinovat sunt eu, pentru că eu iau deciziile și trebuie să mi le asum. Dacă la antrenament facem ceva și la meci altceva, înseamnă că e tot vina mea. Înseamnă că nu mă fac înțeles”, a spus Daniel Oprița după meci, la microfonul Digi Sport.

VEZI AICI CINE L-AR PUTEA ÎNLOCUI PE OPRIȚA

Niciun comentariu

adauga un comentariu