Dana Sofronie: ”Gimnastica are nevoie, urgentă, de investiții – și umane, și materiale”!

mar, 09 aprilie 2019

A fost una din cele mai bune gimnaste din lume, în anul 2004, dacă ne gândim la cele două medalii de la Campionatele Europene din Olanda, aur cu echipa și argint la individual compus, cât și apogeul atins la Jocurile Olimpice de la Atena, din nou aur cu echipa și argint la sol. Dana Sofronie trăiește momente de satisfacție, în această perioadă, primarul Orașului Constanța, Decebal Făgădău, acordându-i titlul de Cetățean de Onoare al urbei de la Malul Mării. ”Nu știu dacă am avantaje, de pe urma acestei dostincții, dar nu asta contează – sunt fericită că oamenii de aici mi-au recunoscut performanțele și au vrut să-mi arate asta”, ne spunea fosta gimnastă

Și pentru că mâine începe o nouă ediție a Campionatelor Bătrânului Continent, în Polonia, am încercat s-o provoc pe Dana la o discuție, să-mi spună părerea ei despre gimnastica românească, despre motivele care au dus la această stare, chiar jalnică, aș putea spune, cât și despre modul cum vede ea redresarea corabiei, deja eșuată. Nu m-am așteptat să judece diferiți oameni, să arate direct cu degetul, pentru că Sofronie, ca mai toate gimnastele, are o doză mare de educație. Mai mult, ea crede că ceea ce a realizat pe covor sau pe bârnă i se datorează mai puțin ei și mai mult celor care au antrenat-o. Nu i-am spus că nu sunt de acord cu ea, n-am vrut să-i stric scara valorilor și nici s-o supăr, pentru că Dana a fost foarte amabilă și a spus exact ce gândește ea. În plus, a avut puterea să mă asculte, să-i spun, parțial, povestea, lotului olimpic 2013-2016, decimat de antrenorii Adela Popa, Ioan Coroiu și Lucian Sandu, sub coordonarea cuplului Bellu-Bitang.

”Trebuie să spun că gimnastica începe la cluburi, iar acolo nu s-au mai făcut, demult, investiții. Nu există o emulație, nici printre copii, să mai vină la sport, dar nici printre antrenori, care se chinuie în condiții aproape indecente. Am lucrat mult timp la Proiectul Țară, țară vrem campioane, alături de antrenorii Octavian Bellu și Mariana Bitang. Am găsit destule talente, care sunt în pregătire, acum, pentru Olimpiada din 2024. Noi le-am descoperit și le-am ridicat, acum trebuie să ajungă undeva, la loturi. Dar nu la Deva, dați-mi voie să am rezerve față de antrenorul Forminte”! M-a surprins declarația Danei, dar nici n-am insistat, însă am simțit că fosta gimnastă a avut experiențe neplăcute, avându-l pe Forminte antrenor.

”Copiii din ziua de astăzi sunt mai sensibili, față de cum eram noi, și chiar mai distrași de la muncă – ei au tot felul de gadget-uri, tot felul de alte bucurii și plăceri și nu mai sunt dispuși la muncă grea”, a continuat constănțeanca. I-am povestit, însă, de pățaniile lotului olimpic de la Izvorani; faptul că din 20 de sportive, care aveau fiecare câte un CV stufos, s-a ales praful; că una a plecat, la final, în cărucior, cu necroză; că trei sau patru s-au lăsat înainte de termen, din pricina bătăilor primite; că alta a fost făcută nebună, chiar dacă ieșise dublă campioană europeană; că una a avut probleme cu genunchiul; alta cu cotul, și tot așa, niciuna n-a scăpat nevătămată, iar când s-a tras linie, la finalul lui 2015, tot Bellu și Bitang au decis, fără să dea vreo explicație, chiar dacă ei au fost musafiri la Izvorani, pe perioada celor trei ani. Susțin cu tărie, și pot demonstra oricând asta, că necalificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016, poartă semnătura soților Bellu și Bitang! Nu, Dana Sofronie nu știa nimic din toate acestea, nici de ciuperca din cameră a Asianei Peng, udată cu propriile-i lacrimi de durere și mâhnire, și nici de tratamentul cu sacii de nisip la glezne, pe care Adela Popa i-l aplica, cu sadism și dornică de cele mai grave consecințe, de parcă Asiana ar fi fost un fel de negru pe plantație…

”E greu de lucrat cu copiii, trebuie să ai multă răbdare, să-i iubești și să-i respecți în același timp. Trebuie să le transmiți și lor dragostea și pasiunea pentru gimnastică, altfel nu iese nimic. Cum am mai spus, trebuie făcute investiții în gimnastică, și în infrastructură, dar și în oameni, în antrenori”, a mai spus Sofronie. Fosta gimnastă s-a arătat optimistă, mai ales că în funcția de președinte se află Andreea Răducan: ”Este o persoană tânără, ambițioasă, dar care nu poate face totul peste noapte, să mai așteptăm”, a continuat Dana. Dar nu m-am putut abține, și i-am replicat că e Răducan este singură, că alături de ea sunt numai foști, oameni în vârstă, care au contribuit la distrugerea gimnasticii – și l-am amintit pe Stoica, președinte de onoare, pe Apolzan, pe Anca Grigoraș, pe Maria Fumea, chiar și pe Bellu și Bitang, cu care se sfătuie, toți aceștia o influențează negativ pe Andreea. În plus, nici fosta gimnastă nu are prea multe abilități manageriale, așa că vom mai aștepta un ciclu olimpic, poate chiar două sau mai multe, până găsim drumul pe care gimnastica să o cotească. Dana Sofronie nu a aprobat spusele mele, dar nici alte comentarii n-a făcut, semn că i-am dat multe subiecte, la care să mediteze serios.

Pe final de convorbire, Dana Sofronie a ținut să-mi spună că Farul Constanța, clubul la care activează ea ca voluntară, este într-o situație destul de dificilă – până acum, Primăria Constanța a susținut activitatea sportivă a Farului. Primarul a decis că este vremea ca acest club să fie al orașului Constanța, cerere chiar îndreptățită, mai ales prin prisma proiectelor sportive subvenționate de edil. Doar că Ministerul Tineretului și Sportului, proprietarul de drept al clubului, nu prea vrea să facă această trecere. În atare condiții, primăria Constanța a anunțat că nu va mai sponsoriza clubul, iar Ministerul nu cred că va mări subvenția, cu siguranță. De altfel, Dana Sofronie, care este antrenoare la Farul, mi-a dezvăluit că lucrează fără bani, până când situația clubului se va rezolva.

Până când?

Ionel Pană

Niciun comentariu

adauga un comentariu