Culoar bun pentru Petrolul. „Găzarii” se gândesc doar la promovare

mie, 16 august 2017

Petrolul Ploieşti pare a avea un culoar accesibil în C3 în drumul către promovarea în eşalonul secund

Cele patru echipe de tradiţie din fotbalul nostru promovate în vară la nivelul celui de al treilea eşalon, Oţelul, Farul, Petrolul şi U Cluj, şi-au făcut loc în serii diferite în Liga a III-a. Petrolul a fost repartizată în C3 unde nu (prea) există contracandidate cu pretenţii în cursa pentru şefie. „Găzarii” doresc să copieze parcursul exact din sezonul trecut al grupării SCM Piteşti, actuala FC Argeş, care a dominat de o manieră categorică respectiva serie.
Ar fi, până la urmă, o luptă în doi, cu Voinţa Saelele, gruparea teleormăneană care anunţă, la rândul ei, că are gânduri serioase în perspectiva noului sezon. În rest, echipe secunde ale unor formaţii din eşaloanele superioare şi alte câteva grupări cu pretenţii dar nu la nivelul unor ţeluri de promovare.
Echipa antrenată de Octavian Grigore încheie la finalul săptămânii seria partidelor de verificare premergătoare startului în noul sezon. Va fi, mai întâi, vineri, un meci amical la Râmnicu Sărat, cu Olimpia din localitate, urmat, a doua zi, la Boldeşti de această dată, de un joc cu echipa secundă a Astrei Giurgiu repartizată în aceeaşi serie C3.

Comments are closed.