Cu bocancii în sufletele gimnastelor!

joi, 26 ianuarie 2017

De mai bine de un an de zile, de când lotul de gimnastică de la Izvorani a fost destructurat, decembrie 2015, printr-o acțiune în forță, nejustificată și netransparentă, pusă la cale de federalii Adrian Stoica, Mircea Apolzan și Anca Grigoraș, se tot vorbește pe diferite canale media despre eșecul necalificării la Olimpiada de la Rio – se caută motivele și vinovații, se arată cu degetul în diferite direcții, dar tocmai cei care ”și-au dat toată silința” ca gimnastica să fie la pământ se fac că plouă și nu se simt implicați în acest dezastru. Ratarea surprinzătoare a făcut să se deschidă Cutia Pandorei, dacă vreți, din care au ieșit toate relele de după cortina gimnasticii noastre, rele cu tulpini groase, deja, venite chiar de pe vremea Nadiei Comăneci, cunoscute de toată lumea, dar de care nimeni nu are curajul să vorbească deschis. Și ca să respectăm legenda, doar Speranța a rămas în cutie și sunt slabe șanse ca cineva să o elibereze curând!

Sigur, putem spune că fiecare sport are o Cutie a Pandorei proprie, că și la haltere este dezastru, ca și la kaiac, atletism, lupte, box sau ciclism, dar la gimnastică este o situație mult mai specială, pentru că acolo vorbim de sportive de 11-12 ani, când ajung la lot, aflate în plină copilărie și la startul perioadei de pubertate, când orice domnișoară petrece mai mult timp în oglindă și își pune tot felul de întrebări despre viață, despre rău și bine, despre dragoste… Și în loc de răspunsuri, ele au primit, de fiecare dată, palme peste față, nuiele pe tot corpul, șuturi în fund, cuvinte grele și umilințe de neînchipuit.

S-a mers mult prea departe cu pedepsele, pentru că s-a invocat performanța – sunt destui care sunt de părere că fără bătaie, fără umilințe, fără înfometare, nu s-ar fi adus atâta aur de la europene, mondiale și olimpiade – ușor de zis, când nu este pielea ta în joc și chiar demnitatea de om! Ce sport este ăsta care se face cu atâta suferință, cu atâtea lacrimi, cu atâtea frustrări? Să nu spuneți că în urma acestor umilințe degradante, multe din gimnaste au urcat pe podium, le-a cântat tricolorul și au luat premii consistente. Poate, dar rănile din suflet nu dispar niciodată, obsedanta întrebare de ce?, poate chiar să-ți ia mințile, dacă n-ai familia lângă tine, care să-ți abată atenția în alte direcții. Să calci cu bocancii în sufletele copiilor, fără să te gândești la pe care le provoci, doar o fiară cu chip de om poate să facă așa ceva, iar în gimnastica românească astfel de măști găsim și în staff-ul tehnic, dar și pe funcții federale.
???????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????
” Aveam voie să mâncăm foarte puţin. Cine nu ţinea pasul era imediat eliminat. Ne cântăreau de mai multe ori într-o zi. Măsurile erau extrem de severe… Stresul şi munca grea ne duceau la epuizare. Nu în ultimul rând, antrenorii ne şi băteau. Am pierdut numărul bătăilor încasate. Îmi amintesc doar urmele loviturilor. Dungi, în culori variate, de la roşu la albastru spre negru, acopereau corpul meu”, își amintea fosta mare gimnasă Ecaterina Szabo (foto tomtheobald.photoshelter.com), după 30 de ani, într-un interviu în Adevărul.
nedelcoff
”La opt ani aveam 15 kilograme, eram o subnutrită… Prima palmă peste față am luat-o chiar în prima zi de antrenament, de la o antrenoare roşcată, cu părul permanent şi cele mai lungi unghii roşii pe care le văzusem vreodată, care ne punea să facem rostogoliri pe un şir de saltele. Eu, moartă de frig, numai în chiloţi, nu pricepeam ce vrea femeia aia de la mine – Ţi-am zis să nu mai ţii genunchii îndoiţi? Ţi-am zis?!, a zbierat la mine și jap, o palmă peste ochi de am văzut stele verzi și care m-a proiectat la pământ. La început a fost urecheala, mai apoi palmele peste cap, au urmat cele peste faţă şi, cum a dat primăvara, au apărut şi joardele rupte din sălciile de afară”, își amintește și Anamaria Nedelcoff, după 20 de ani, pe un blog numit cioaravopsita.ro.
maria-olaru-sustine-candidatura-lui-florin-birsasteanu-p
” Când a văzut d nul Cărpinișan că fac prost la treișaizeci, a început să mă bată. Mi a tras trei palme până la bârnă. La bârnă am stat în fața lui în poziție de drepți și iar mi a tras o palmă, apoi m am urcat din nou pe paralele și iar am făcut prost pentru că mă durea spatele din ce în ce mai tare. Când m am dat jos, iar m a bătut, mi a dat cu palma peste față și m a trântit jos pe parchet, când eram jos acolo a început să mă calce în picioare. Plângeam foarte tare. Mi s au umflat ochii și fața. La ochi eram puțin vânătă”, scrie și Maria Olaru în cartea ei Prețul aurului, după aproape 15 ani, de când a abandonat activitatea. De altfel, dezvaluirile Mariei au stârnit multe controverse, dar nimeni n-a ieșit pe vreun canal să conteste Prețul Aurului.
Diana-Teodoru5
”După cinci ani petrecuţi în loturile naţionale am spus stop, deoarece n-am mai suportat ceea ce se întâmpla. Mă refer mai mult la vorbele urâte din partea antrenorilor. Am fost jignită mult prea mult, iar, după cum ştim cu toţii, câteodată o vorbă poate durea mai tare decât o palmă. Am încercat, împreună cu părinţii mei, să vorbim cu doamna Anca Grigoraş şi cu domnul Adrian Stoica. Părinţii mei au început să povestească că noi, fetele din lot, suntem traumatizate psihic, dar cei doi au spus că nu poate fi adevărat, pentru că îi cunosc de multă vreme pe antrenori. Mă refer la cei care au ţinut locul domnului Bellu şi doamnei Bitang, în special la doamna Adela Popa şi la domnul Ioan Coroiu. Am făcut şi o hârtie pe care am trimis-o la Federaţie, dar degeaba. Atunci au hotărât părinţii mei să ne mutăm în Belgia. Am fost aici la un doctor care mi-a spus că, din cauza faptului că am mâncat mult prea puţin şi am luat prea multe suplimente, nu voi putea depăşi niciodată înălţimea de 1,50 metri. Pentru mine a fost un şoc, în România se întâmplă la lot multe lucruri despre care puţină lume ştie. Antrenorii nu ştiu decât să te jignească. Ei cred că aşa te motivează, dar efectul e invers. Cât am stat la lot, în Belgia, n-am auzit niciun antrenor să ţipe”, declara presei o fostă componentă a lotului olimpic de la Izvorani, Diana Teodoru, care a părăsit România cu întreaga familie, în 2014.

“Tot timpul când le spui că te doare ceva, ei zic că te prefaci. Până ajungi să nu te mai poţi mişca deloc. Sistemul este groaznic. Eram înfometate, dacă aveam cumva 1 kg peste greutatea optimă, seara nu mai aveam voie să mergem la cină! Când ne întorceam din mall, eram controlate în bagaje, să nu cumva să avem ceva de mâncare. Mă refer la antrenori. Când părinţii încercau să ia atitudine, se supărau şi tot noi picam la mijloc. De ce se accidentează fetele atât de des? Pentru că ne forţau mereu, din cauza asta aveam dureri tot timpul. Eu ajunsesem să fiu dependentă de anti-inflamatoare, pentru a putea duce un antrenament cap-coadă. Luam Ketonal şi Nurofen în neştire. Plus că am avut şi trei-patru luni în care n-am fost la cină. Şi nici în cursul zilei nu pot spune că mâncam cine ştie ce”, a declarat o altă gimnastă, care a fost la Izvorani, dar care a dorit să rămână anonimă (http://m.adevarul.ro/news/sport/o-noua-marturie-cutremuratoare-lumea-gimnasticii-eram-infometate-timp-trei-luni-n-am-avut-voie-cina-1_5697d24837115986c67dfe13/index.html).
asiana
”De îndată ce am ajuns la Izvorani, am înțeles că nu mai sunt stăpână pe viața mea, că nu mai decid eu aproape în nicio problemă, că sunt a nimănui, o gimnastă fără drepturi, doar cu obligații: nu mai aveam părinți, îi vedeam foarte rar și nu aveam voie să le spun nimic, din ceea ce se întâmpla în sala de antrenament; nu mai aveam prieteni, pentru că îmi luau telefonul, îl controlau și n-aveam nicio altă metodă de comunicare; nu mai aveam timpul meu, în care să fac ce vreau; iar alimentația lipsea, uneori, cu desăvârșire – aici am aflat că poți să și mori de foame, aici mi-am pierdut și cunoștința, din lipsa hranei și multe dintre noi ne-am lovit și ne-am accidentat, pentru că eram amețite de nemâncare”, ne spunea Asiana Peng, una din puținele gimnaste care a acceptat un interviu complet, despre viața inumană de la lotul de gimnastică.
marinescu
Și putem continua rechizitoriul: în 2003, gimnastele Alexandra Marinescu, Sabina Cojocar si Simona Aminar au declarat ca antrenorii lotului national, Bellu și Bitang, solicitau 30 la suta din cistigurile obtinute de sportive la concursuri. Cojocar a exemplificat cu episodul de dupa Jocurile Bunavointei din 2001, cind a fost nevoita sa cotizeze cu 4.000 de dolari la antrenori. Alexandra Marinescu a invocat faptul ca, din cauza lipsei de interes a antrenorilor, față de sănătatea ei, s-a ales cu afecțiuni grave la coloana vertebrala. Ea a adaugat ca antrenorii ii vamuiau cistigurile. In fata instantei, Belu a recunoscut ca a primit 3.000 de euro, dar a sustinut ca procentul e aleator.
oana petrovschi
În 2004, după Olimpiada de la Atena, antrenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang au fost dati in judecata și de către gimnasta Oana Petrovschi, pentru tratamente inumane si degradante, sportiva sustinand ca au fortat-o sa se antreneze, desi suferea de afectiuni grave. Mai mult, ea a afirmat ca antrenorii obsnuiau sa primeasca o cota-parte din premiile castigate la competitii de gimnaste, iar Belu a recunoscut ca a primit de la Petrovschi 3.000 de euro, pe care i-a inapoiat in timpul procesului. Afirmatiile sale au facut obiectul unui dosar penal la Parchet, dar impotriva lui nu a fost inceputa urmarirea penala pentru fapte de coruptie. Oana Petrovschi: ”Nu sunt suparata pe fostii mei antrenori, dar nici nu voi da mana niciodata cu ei, pentru cat am suferit si cat voi mai suferi si pentru cat am de tras din punctul de vedere al sanatatii”!

Iată câteva mărturii grăitoare despre metodele primitive de antrenament, folosite în gimnastica românească, metode care au culcat la pământ această frumoasă disciplină. Trebuie să se înțeleagă odată că nu se mai poate face performanță cu bătaie, cu umilințe și cu înfometare, iar cine mai are aceste practici, trebuie pedepsit penal și scos din sistem. Vorbim despre copile minore, care nu se pot apăra – sunt cazuri șocante, întâmplate la lot, unele de dezbătut în Justiție, care ar trebui să suscite interes din partea câtorva organizații, care apără drepturile copiilor. Mai mult, atitudinea unor părinți, care sunt de acord ca fiicele lor să fie maltratate, doar, doar, o prinde vreo medalie, la europene sau mondiale, ca să scape ei de sărăcie, îi poate decădea din drepturi, pe acești tutori iresponsabili.

Părinții decăzuți moral!

În cartea ei, Maria Olaru povestea îngrozită despre atitudinea de neînțeles a tatălui unei gimnaste: ”… Parinţii Andreei Ulmeanu au fost convocaţi la şcoală, căci antrenorii principali voiau s-o exmatriculeze, ca să dea un exemplu pentru toate celelalte. Acolo, în sală, pe aparatul numit sol, în faţa tuturor, tatăl colegei noastre şi-a scos cureaua de la pantaloni, a pus-o jos şi a bătut-o, lovind-o cu sălbăticie, parcă incitat de plânsetele şi contorsionările ei. A fost un spectacol degradant şi, pentru mine, traumatizant”.

Fie și numai pe baza acestei imagini, prezentate de Maria Olaru, cu zeci de martori, orice autoritate care îi apără pe copiii noștri se poate autosesiza, să-l tragă la răspundere pe părintele care și-a maltratat fata, și care a rănit-o adânc și fizic, și în demnitatea ei de om.

” Nu mi-a plăcut gimnastica. A fost doar dorinţa prostească a părinţilor mei de a-şi trăi visele lor prin mine. Nu m-au iertat niciodată că am renunţat înainte de vreme, când ei trei ani au mâncat doar cartofi şi fasole ca să mă ţină pe mine în şcoală. Şi azi îmi reproşează că aş fi putut ajunge un nume mare, dacă aş fi îndurat totul. Dar nu, tu de mică ai fost răzvrătită. Nu puteai lua câteva palme peste bot şi gata, mormăie tata când se mai chercheleşte şi-şi aminteşte că mi-am ratat viitorul. Povară mai grea decât a căra în spate vise care nu-s ale tale – străduindu-te să le îndeplineşti – nu cred că există-n lumea asta”, dezvăluia și Anamaria Nedelcoff.

Frica…
orzu
Dar cei mai mulți sunt părinții care suferă în tăcere traumele fetelor lor – chiar dacă știu prin ce au trecut, chiar dacă suferințele fizice și psihice sunt vizibile, ei tac, nu doresc să le facă publice, nu luptă pentru repararea morală a acestor nedreptăți. Am vorbit cu mama gimnastei Ștefania Orzu, gimnastă care a suferit enorm, la Izvorani, și care a plecat în cărucior din curtea stabilimentului olimpic – ea venise să facă performanță, iar antrenorii Adela Popa, Ioan Coroiu și Lucian Sandu o aduseseră la stadiul de legumă, iertată să-mi fie expresia, dar fata învață să meargă din nou și nu se știe în ce stil o va putea face. Din păcate, nu mai avem vești despre fosta gimnastă, pentru că mama ei n-a vrut să mai răspundă la telefon.
paula-tudorache41
Cu doamna Tudorache, mama gimnastei Paula, am vorbit chiar de două ori și-a exprimat chiar indignarea, față de situația din gimnastica românească – după câteva zile, însă, domnul Tudorache m-a sunat și mi-a cerut să scot materialul, dar eu vorbisem cu soția lui, iar dansa, probabil, că n-a fost de acord să facă pasul înapoi.
Cea mai dramatică discuție am avut-o cu mama dublei campioanei europene, în 2014 și 2015, Andreea Munteanu, care m-a rugat s-o menajez, cumva, pe fiica ei, pentru că suferă mult din pricina a ceea ce i s-a întâmplat la Izvorani. Doamna Munteanu mi-a făcut unele dezvăluiri grave, dar i-am promis că nu le fac publice, pentru ca Andreea să nu-și mai aducă aminte de Popa, Coroiu, Sandu, Bellu și Bitang, cei care i-au provocat cele mai mari umilințe, și să-și poată termina liceul cu bine.
?????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????
Doamna Alina Stoica, mama gimnastei de la Giurgiu, Andra Stoica, ieșea în presă, în ianuarie 2016, și spunea, printre altele: ” Nu acceptaţi să spunem adevărul pe care l-am trăit pe propria piele. Poate îmi explicaţi şi mie cum se face că Andra, în câteva zile de antrenament cu domnul Belu, sărea Yurcenko cu două şuruburi? Aş vrea să spun mai multe, dar mă opresc aici”. Într-o discuție personală, doamna Stoica mi-a dat de înțeles că pe fiica ei n-o mai interesează lotul, că gimnastica este o activitate trecută, dar nici nu vrea să mai vorbească despre ceea ce s-a întâmplat la Izvorani. Andra Stoica a fost retrasă de la lot, în vara anului 2015, pentru că părinții ei au aflat de relele tratamente de la lot.
vrabie-cristina-_-9
Am avut câteva convorbiri telefonice și cu mama fostei gimnaste Cristina Vrabie, o doamnă care deține multe informații, din ceea ce s-a petrecut la Izvorani, și care m-a aprobat în lupta mea cu sistemul găunos din gimnastica românească. A preferat, însă, să nu comenteze, la dorința fiicei ei. Mai mult, întrebată despre cartea Mariei Olaru, fosta gimnastă Cristina Vrabie a punctat sec: ”Am citit și eu cartea dansei și am hotărât ca atunci când o sa fiu în stare sa spun tot, atunci o voi face. Deocamdată nu vreau sa fac nicio afirmatie”… Wow, sună chiar amenințător, ”o să spun tot”, iar asta mă face să-mi închipui că fata a acumulat multe frustrari, multe umilințe.
stanila
Cam aceeași atitudine a avut și o altă gimnastă, Ștefania Stănilă, studentă la Cluj, care nu și-a putut masca supărarea sub nicio formă și printre lacrimi mi-a spus: ”Ce-ar mai fi de spus, nimic, nu mai vreau să-mi aduc aminte, nu mai vreau să dezvolt subiectul. Dacă mi-e dor de gimnastică?, sigur că mi-e dor, dar lăsați-mă-n pace”…

O exprimare ciudată a avut și un fost antrenor, Alexandru Militaru, care s-a numărat și el, pentru o scurtă perioadă de timp, printre tehnicienii lotului olimpic: ” la Izvorani, în afară de condițiile oferite de sala de gimnastică, restul nu era prea plăcut. La Deva fusese o cu totul altă situație”.

Aș vrea să-i întreb pe toți aceștia care dețin multe informații, din culisele lotului de la Izvorani, perioada 2013-2015, de ce se tem să vorbească: De cine le este frică? Au fost amenințați, cumva? Prin tăcerea lor sunt complicii celor care le-au maltratat copiii, iar aceștia trebuie pedepsiți, nu acoperiți. De la cine așteptați dreptatea? Salvarea vieților următoarelor gimnaste stă în mâna voastră, nu fiți lași! (Ionel Pană)

7 de comentarii pentru "Cu bocancii în sufletele gimnastelor!"
  1. nina spune:

    perfomanta se cistiga cu sudoare dar atuncui cind nu esti lasat sa-ti arati adevarata valoare e cel mai dureros.Acelasi regim e si acum la deva sub cordonarea domnului Forminte palme si umilinte si tot aceiasi sefi la FRG

  2. Dan M. spune:

    Dupa mine, acest demers jurnalistic a evoluat in cel mai jalnic mod cu putinta. Pentru ca este jalnic atunci cand ziaristul sfarseste prin a deveni complicele sistemului pe care il cerceteaza.

  3. nina spune:

    da din tot ce sa scris pina acum a fost adevaruri si minciuni iar de pierdut au pierdut bietele fete care au vrut sa isi indeplineasca un vis al lor sau al parintilor si care sa spulberat odata cu mutarea lotului la Izvorani .pe urma mutari la Izvorani cred ca au fost afaceri mari o caracatita ca peste tot