CS Balotești a câștigat derby-ul ilfovean al etapei! Augustin Călin: „Nu am întâlnit un adversar oarecare”

sâm, 09 decembrie 2017

CS Balotești a disputat sâmbătă, pe teren propriu, meciul împotriva formației Sportul Snagov, contând pentru etapa cu numărul 21 a Ligii a II-a, ultima din acest an.

La capătul unui meci echilibrat, gazdele au reușit să păstreze cele trei puncte la Balotești, datorită golului reușit de căpitanul Lucian Ion, care a trecut fără probleme de apărarea lui Valeriu Răchită în minutul 77 al întâlnirii.

La al doilea meci de la revenirea pe banca ilfovenilor, Augustin Călin reușește prima victorie, chiar înainte de pauza competițională. Astfel, elevii săi intră în vacanță cu zâmbetul pe buze și cu speranța că în retur vor face o figură mai bună.

Baloteștiul încheie anul pe locul 18 în clasamentul ligii secunde, având 20 de puncte adunate în cele 21 de etape disputate.

Tehnicianul ieșit victorios din acest derby s-a declarat mulțumit de atitudinea elevilor săi și a dezvăluit că a avut de lucru la moralul jucătorilor, dar i-a ieșit. De asemenea, Călin a ținut să laude adversarul și a dezvăluit și o parte din planurile sale pentru această pauză competițională.

„Nu eu am venit cu victoria. Jucătorii s-au sacrificat și s-au dăruit pentru victorie, și-au dorit-o foarte mult. Am avut o săptămână grea după meciul cu Hermannstadt, acea înfrângere a fost a treia consecutivă și a le-a zdruncinat puțin moralul. Am muncit să ne ridicăm moralul, dar s-a văzut lucrul nostru și atitudinea a fost foarte bună. Meciul a fost foarte echilibrat, pentru că nu am întâlnit un adversar oarecare. Am întâlnit un adversar valoros, care a acumulat foaarte multe puncte pe munca lor. Și terenul a contat foarte mult în duritatea jocului. Golul lui Luci nu este unul norocos, este un gol muncit și bine meritat.

Urmează o pauză bine meritată pentru jucători. Noi, antrenorii, nu luăm pauză, muncim în continuare. Planul este să continuăm cu aceeși notă a implicării jucătorilor în antrenament și, dacă vom avea posibilitatea să mai aducem 2-3 jucători, o vom face.

Nu am discutat încă de cantonament, miercuri este ultima noastră zi în care ne vedem pe anul acesta și după aceea vom lua o hotărâre împreună cu conducerea, în legătură cu viitorul echipei”, a declarat Augustin Călin, în exclusivitate pentru Ilfov Sport.

Articol scris de Andreea Visu

Comments are closed.