Constantin Cârstea. Ciclismul m-a făcut om mare!

joi, 19 ianuarie 2017

Vedeam mereu un ciclist în echipament frumos, la care tânjeam și eu, că pedala prin Craiova, uneori mai repede, alteori mai încet. Invidios pe combinezonul lui, colorat în mai multe nuanțe, mi-am zis că e timpul să-i arăt că și eu pot să fac ce face el. Am mers în urma lui câteva zile la rând, mergea el tare, eu după el, încetinea el, stăteam și eu mai în urmă – îi devenisem umbră, dar omul nu se supăra, ba cred că era și bucuros, că nu mai pedala singur pe șosea.

Într-o zi mă oprește și-mi spune mai răstit – …copile, văd că te ții tare, ia să mergi tu cu mine să te bag într-o cursă, să vedem acolo ce faci. Eram în culmea fericirii și mi-am convins părinții să mă lase cu acest idol al meu, devenise idol, nu? M-a dus la București și m-a înscris în Cupa Olimpia, dându-mi un singur sfat – Costele, stai printre primii, tu nuștii să mergi în pluton și te dau ăștia jos. Pedalezi cât poți, după care te oprești și vii aici, la start, să plecăm împreună.

Așa am făcut, am stat printre primii și ambițios cum eram m-am lipit de alți cinci-șase rutieri care evadaseră. Mergeam cu ei, pe străzile din jurul Fabricii de Bere Rahova, mă țineam ca scaiul. Ei tot încercau să scape de mine, mergeau și tare, apoi mă împingeau în față, la trenă, nu mi-a fost ușor, dar nu m-am lăsat. Când mai aveam câteva tururi de făcut, am rămas doar doi în față, iar antrenorul adversarului meu tot striga să plece de lângă mine și să mă lase în urmă. A sprintat el odată, dar am revenit și eu și am făcut la fel, adică am băgat și eu puternic la pedale – l-am lăsat în urmă și am câștigat, spre mirarea tuturor, pentru că nu știa nimeni cine sunt. M-au întrebat organizatorii ce e cu mine, de unde sunt, iar eu am spus că sunt de la Plopeni, mă-nvățase Andrunache să răspund. Arbitrii au strigat la antrenorul din Prahova, regretatul Ioan Dolete, întrebându-l dacă a înscris și juniori, iar tehnicianul a spus că el a venit doar cu seniori. Dar a apucat să întrebe ce e cu juniorul ăsta, Cârstea? Când a auzit că eu am câștigat cursa la juniori, atunci a zâmbit larg și a zis din toată inima că sunt de la Plopeni.

M-am speriat atunci, ca nu cumva să mă descalifice cineva, mai ales că prietenul meu de la Craiova, pe care aflasem că îl chema Neculae Andronache, nu era la linia de start, plecase în cursa de seniori. Când a venit de pe traseu, Andronache s-a repezit la mine și m-a întrebat: Ce-ai făcut puștiule, te-ai ținut și tu un pic după ei? La care oamenii din jur i-au spus că eu sunt câștigătorul cursei, iar Andronache s-a blocat, pentru câteva clipe. Era primăvara anului 1973…

La vremea aceea, eu eram elev la Liceul de Chimie din Craiova și învățam mult, pentru că doream să intru la facultatea de profil, dar viața s-a schimbat, după acea cursă. Am ajuns la Steaua, în anul următor, alături de marii rutieri Nicolae Gavrilă, Cristian Tudoran, Petre Dolofan și Ene Ștefan. Am făcut Academia Militară, dar am terminat și Facultatea de Chimie, era și asta o pasiune de-a mea.

Am devenit campion național cu marea echipă a Stelei, am câștigat o cursă la Vilnius, între Armatele Prietene, am câștigat mai multe cupe interne, vicecampion la velodrom, primul în Cupa Munților și component al lotului național, participant la Olimpiada din 1976 – ciclismul m-a făcut om mare, pot să spun, și m-a învățat că atunci când îți este mai greu, să te ridici în șea și să forțezi imposibilul, așa este și în viața de zi cu zi. Ciclismul m-a plimbat prin toate colțurile țării, dar și prin lume, am pedalat alături de mari rutieri ai Europei, și nu numai, pe care mi i-am făcut prieteni. Am stat 14 ani în șea, timp în care sportul m-a pregătit intens pentru viață, îi sunt dator…

Cât despre Niculae Andronache, olteanul care m-a luat de pe bicicleta mea de amator și m-a băgat într-o cursă profesionistă, nu am decât multă recunoștință. Era un ciclist puternic, câștigase Turul Austriei, venise pe doi, într-o etapă în Turul Bulgariei și avea pedalate trei Curse ale Păcii, competiție care era chiar mai galonată decât Turul Franței. A murit acum patru ani, fiind accidentat de o mașină – era tot pe bicicletă, marea lui dragoste.

Este o poveste scurtă, pe care Constantin Cârstea a ținut să mi-o spună, vizibil emoționat – a găsit el pe internet rezultatele din acea cursă din 1973, din Cupa Olimpia, un petic de ziar ce i-a trezit multe emoții și amintiri frumoase. Istorioara mi-a plăcut și mie și sper că va fi și pe placul cititorilor site-ului www.ilfovsport.ro (I.P.)
cic1 cic2

cic3 cic4

cic5 cic6

Comments are closed.