Concordia a pierdut în fața campioanei, dar Ionuț Badea ar fi vrut un egal

Dum, 05 august 2018

Concordia Chiajna a pierdut în Gruia, cu scorul de 2-1 în favoarea campioanei CFR Cluj, în cadrul etapei a treia a Ligii I.

După o primă repriză albă, clujenii au deschis scorul în minutul 54 prin reușita lui Țucudean, iar Culio a majorat diferența în minutul 74, când a transformat fără probleme un penalty. Batin a punctat pentru Concordia în minutul 84, dar „vulturii” nu au reușit să plece acasă cu un punct.

Ionuț Badea, antrenorul ilfovenilor, este de părere că elevii săi ar fi meritat să scoată măcar un egal din această întâlnire.

„A ţinut de faptul că un antrenor poate da un semna după meci. Un antrenor pregăteşte un meci înainte şi la pauză, după poate să dea un semnal. Asta fac eu acum. Lucrurile nu funcţioenază aşa cum trebuie. Rezultatul de 2-1 este lipsit de adevăr, pentru că CFR şi-a creat foarte multe ocazii de a marca. Noi n-am reuşit să ţinem echipa sus. Pe undeva să zic că ar fi fost un mare noroc dacă am fi reuşit un egal pe final.

Tot acest început de campionat face parte din gândirea noastră, există o strategie. În afară de meciul cu Mediaş, unde ne gândeam că vom lua trei puncte, aceste partide sunt foarte grele şi am încercat să scoatem cât mai mult. Eu îmi doresc să câştigăm următoarea partidă şi pentru asta am ţinut un discurs în vestiar, la final. Aştept răspunsul jucătorilor în următorul meci”, a declarat Ionuţ Badea, potrivit Telekom Sport.

Niciun comentariu

adauga un comentariu