Claudiu Niculescu, după calificarea în finala Cupei României: „Prima mea mare performanță ca antrenor”

vin, 19 mai 2017

Claudiu Niculescu a rămas fără cuvinte după manșa retur a semifinalelor Cupei României, care i-a adus echipei sale calificarea în ultimul act al competiției.

Tehnicianul ilfovenilor se va confrunta în finală cu Marius Șumudică, postură în care nu a mai fost pus până acum, dar, spune el, va fi o revedere plăcută.

„Prima mea mare performanță ca antrenor. Sunt fericit, încă nu îmi găsesc cuvintele. Despre meci, am intrat puțin copleșiți de importanța meciului și s-a văzut asta în jocul băieților. Repriza secundă și-au revenit și cred că am făcut un meci perfect. Nu le-am dat șanse să atace, deși am jucat împotriva celei mai ofensive echipe din Liga I. Am avut câteva greșeli în primele 20 de minute, dar, până la urmă, sunt fericit, pentru mine, pentru băieții mei care au muncit foarte mult în acest sezon.

Sunt câțiva dintre ei care joacă pentru prima dată o finală de Cupă a României. Nu a fost un meci special cel cu Craiova. Mă întâlnesc pentru prima dată cu Șumi din această postură, și este cel mai bun antrenor român, din punctul me de vedere, în acest moment. O să fie o revedere plăcută cu Șumi”, a declarat Claudiu Niculescu, potrivit Dolce Sport.

Niciun comentariu

adauga un comentariu