Ce se întâmplă cu baza sportivă de la Danubiana?

Dum, 26 august 2012

Altădată o modernă bază sportivă, terenul de fotbal din cartierul Danubiana, din apropierea fabricii cu acelaşi nume, este acum într-o stare deplorabilă. Gunoaiele şi bălăriile sunt la ele acasă unde altădată erau suprafeţele de pedeapsă, porţile, linia mediană etc.
Tribunele s-au degradat şi ele foarte rapid, iar vestiarele arată de parcă ar fi căzut o bombă acolo. Peisajul este unul sinistru, din punct de vedere sportiv.
În urmă cu doi ani, această bază sportivă care dispune de puţ propriu de apă şi de un teren de tenis de zgură în spate, era încă folosită. Acum…
Din câte ştim noi, terenul aparţine fabricii Danubiana, putând fi negociată vânzarea acestuia cu lichidatorul judiciar care se ocupă acum de destinele societăţii falimentare.

Cum fotbalul şi sportul par a fi noi preocupări pe agenda de lucru a primăriei şi consiliului local Popeşti-Leordeni, localitate în raza căreia se află terenul-ruină, ar fi de dorit să se ia măsuri în acest caz.

În plus, pe lângă terenul de fotbal din acest cartier, altădată funcţionau un teren de volei, unul de tenis, unul de minifotbal, vestiare. Chiar lăsăm în paragină o bază sportivă altădată bijuterie?

Comments are closed.