Carmen Nițu, în drum spre titlul național la haltere, în Franța!

lun, 04 martie 2019

Familia sportivei se află de 10 ani în Hexagon și și-a făcut, deja, un nume în lumea sportului. Ajutată de tatăl său, și el un practicant de succes al bodybuilding-ului, Carmen s-a apucat de haltere cu 7 ani în urmă. Are câteva performanțe notabile, mai multe concursuri câștigate, pe teritoriul Franței, despre care vom mai vorbi în perioada următoare.

Ultima ispravă a româncei este de dată recentă – a câștigat Campionatul Regional de junioare (are doar 17 ani!), de la Mantes la Jolie, la categoria +87 de kilograme, cu un total de 140 de kilograme. Este un pas important pentru Carmen, care vrea să ajungă la Naționalele Franței, ce vor avea loc în luna iunie. Până atunci, halterofila trebuie să mai treacă un exament – Concursul de calificare de la Francoville, din data de 6 aprilie. ”Ca să fie sigură că ajunge în marea finală a Naționalelor, Carmen trebuie să ridice 70 de kilograme la smuls și 90 de kilograme la aruncat, greutăți care, spun eu, stau în puterile ei”, ne spunea tatăl sportivei.

O felicităm pe Carmen, pentru performanțele de până acum, și promitem că îi vom urmări evoluția în continuare – sperăm să ajungă la Naționalele Franței!

Ionel Pană

carmen1 carmen2

Niciun comentariu

adauga un comentariu