Că a fost Crăciunul sau Paștele, la CSM Roman a curs cu demisii, pe banca tehnică!

mie, 12 septembrie 2018

E scris negru pe alb – în perioada 2004 – 2016 echipa feminină de handbal HCM Roman, actualmente CSM Roman, a schimbat 12 antrenori, între aceștia intercalându-se, de două ori, și eternul secund Viorel Lazăr. Ultimul demis, pe cale amiabilă, firește, este Cornel Bădulecu, tehnician care a preluat vestiarul în iunie 2018 și l-a predat cu câteva zile în urmă, după ce echipa sa a înregistrat două eșecuri consecutive.

Iată și lista completă a celor demiși și perioada cât au stat pe banca tehnică:
- Ioan Holban, august – noiembrie 2004
- Liviu Paraschiv, noiembrie 2004 – octombrie 2007
- Ioan Gerhardt, octombrie 2007 – noiembrie 2007
- Alexandrina Soare, noiembrie 2007 – noiembrie 2008
- Cornel Bădulescu, noiembrie 2008 – ianuarie 2013
- Dumitru Muși, ianuarie 2013 – iunie 2013
- Florentin Pera, iunie 2013 – mai 2016
- Andon Boskovski, mai 2016 – octombrie 2016
- Gheorghe Covaciu, octombrie 2016 – martie 2017
- Viorel Lazăr, martie 2017 – iunie 2017
- Constantin Ștefan, iunie 2017 – ianuarie 2018
- Dumitru Muși, ianuarie 2018 – iunie 2018
- Cornel Bădulescu, iunie 2018 – septembrie 2018
- Viorel Lazăr, septembrie 2018 – ? 2018

Așadar, primarul care susține activitatea sportivă, Lucian Micu, se plictisește repede de antrenorii săi – din păcate, nici performanță internațională n-a mai făcut, de la Florentin Pera citire, și nici nu va mai face, cu instabilitatea asta de pe banca tehnică. Mai mult, handbalistele parcă nu mai joacă la turație maximă, pentru că fiecare antrenor care vine are stilul și impunerile lui, iar vârful de formă se amână tot mereu. Până când?

Ionel Pană

Niciun comentariu

adauga un comentariu