Baza hipică de la Tâncăbeşti va găzdui a treia ediţie a Salonului Calului

vin, 25 iulie 2014

Remarcat pentru organizarea ireproşabilă, ”Salonul Calului” se va desfăşura şi anul acesta, între 29 septembrie şi 5 octombrie, la baza Clubului de Echitaţie Equestria din apropierea Bucureştiului (se află pe DN1, în zona localităţii Tâncăbeşti). Inspirat de faimosul Salon du Cheval din Paris, Salonul Calului propune, la această ediţie cu numărul 3, în premieră, două zile de spectacol ecvestru şi şase zile de concursuri internaţionale de echitaţie de înalt nivel.

Evenimentul reia dubla formulă consacrată la primele două ediţii, însă propune în premieră două zile de spectacol ecvestru (week-end-ul 27-28 septembrie), respectiv un maraton competiţional dedicat disciplinelor echitaţiei: 6 zile de concursuri naţionale şi internaţionale de echitaţie de înalt nivel (29 septembrie -5 octombrie).

În programul ediţiei din acest an a ”Salonului Calului” sunt programate parade, acrobaţii, voltije, “Pas de deux” – dans ecvestru, dresaj, dresaj sportiv pe muzică, cascadorii, demonstraţii de ponei cu copii, proba sportivă “Ride & drive”, unde masinile şi caii se întrec în viteză şi frumuseţe, concursul cu premii “Cel mai frumos costum retro de la hipodrom”, Cupa Salonul Calului etc. În premieră vor fi organizate o demonstraţie ecvestră şi moto sau spectaculosul “Şut şi gooooool!…din şa!” – meci de polo călare, curse de trap şi de galop, demonstraţie de atelaje în nocturnă şi demonstraţii Gighit.

Vor participa o sută de cai din ţară şi din Europa

Programată între 29 septembrie -5 octombrie, partea competiţională a ”Salonului Calului” va reprezenta un salt în ceea ce priveşte standardele sportive ale echitaţiei din România, prin Concursul internaţional de sărituri peste obstacole acreditat FEI CSI, dar şi prin circuitele VIP Tour, Bronze Tour, Silver Tour, Gold Tour. De asemenea, se va da startul unei întreceri devenită tradiţională, şi anume Concursul internaţional de sărituri peste obstacole Marele Premiu al Municipiului Bucureşti – Bucharest Grand Prix, aflat la a patra ediție consecutivă. La startul modulului competiţional şi-au anunţat prezenţa în jur de 100 de cai din ţară şi din Europa, dar şi specialişti de prestigiu precum arbitrul internaţional Gilbert Rémy (Luxemburg), un vechi susţinător al Salonului Calului.

În perioada 29 septembrie-1 octombrie, clubul va găzdui un modul intermediar dedicat prezentărilor de cai şi de produse ecvestre specifice, precum şi pregătirilor pentru primirea sportivilor internaţionali.
Preşedinte al clubului Equestria, dr. Ozana Moraru a declarat despre evenimentul organizat la sfârşitul lunii septembrie: “A treia ediţie a Salonului Calului este deplina confirmare şi consacrare a unui eveniment complex şi ambiţios în ţara noastră, care s-a transformat pe parcurs, aşa cum ne-am dorit încă din faza de proiect, într-un brand românesc original şi provocator.

Faţă de primele două ediţii, să le spunem de familiarizare a publicului cu frumuseţea sportului nobil, am conceput această a treia ediţie ca pe un regal al sportului ecvestru“.

Comments are closed.